Care este cel mai bun mod de creştere a copilului. Patru stiluri complet diferite
0În trecut, părinţii nu se întrebau cum ar trebui să-şi crească micuţii. Era de la sine înţeles că un copil trebuie crescut aşa cum au fost crescuţi şi părinţii şi bunicii lui. În ultimele decenii însă, au apărut cărţi şi cursuri de parenting (creşterea copilului, n.r.), care încearcă să ţină cont de stilul de viaţă al fiecărei familii.
Acum, copilul este crescut în funcţie de mediul social din care face parte, de cultura de care aparţine, iar părinţii caută soluţii cât mai bune, pentru că stilul de parenting are o mare influenţă asupra celui mic. Prin urmare, adulţii trebuie să fie foarte atenţi atunci când aleg modul în care îşi vor creşte copilul, scrie Yourtango.com.
1. Părinţii foarte stricţi
În acest stil de educaţie, părinţii impun regulii foarte clare, destul de dure, iar copilul este nevoit să le respecte. Dezavantajul este că prăintele se transformă într-un mic dictator. Avantajul este că fiecare membru al familiei va avea un rol clar definit, iar organizarea va fi impecabilă. Un copil care este crescut aşa riscă să acumuleze frustrări, care se vor manifesta mai târziu, în viaţa de adult, sau este posibil să devină foarte sensibil.
2. Părinţii permisivi pot descuraja evoluţia copilului
Aceşti părinţi nu pun accent pe disciplină şi nu cer foarte multe de la copilul lor. Regulile nu sunt foarte clare, ci sunt flexibile, accentul fiind pus pe independenţa copilului, care să ia singur decizii, nu să facă numai ce i se spune. Există în acest caz riscul ca micuţul să nu fie suficient motivat, să nu aibă autodisciplină, iar părinţii să nu se implice suficient în educarea lui.
3. Părinţii anxioşi (numiţi şi „părinţi elicopter”)
Sunt genul de părinţi mereu neliniştiţi, care se tem să-şi lase copilul să crească, să devină responsabil. Se învârt mereu prin preajma lui, pentru a-l supraveghea, asemeni unui elicopter. De obicei, consideră extrem de important orice lucru legat de copilul lor, tind să îl răsfeţe şi îi cumpără foarte multe obiecte (haine, jucării etc). Părinţii anxioşi vor dori să îşi ajute copilul chiar şi după ce el devine adult, vor simţi nevoia să se implice mult în viaţa lui.
4. Părinţii flexibili
Sunt cei care aleg calea de mijloc, siguranţa. Asta presupune formularea unor reguli şi aşteptări pentru copil, dar şi flexibilitate şi respect pentru individualitatea celui mic. Este vorba de îndemnuri, nu de cerinţe. Disciplina se bazează pe învăţare, nu pe pedepsire. Copilul este încurajat să fie independemt dar totodată să respecte familia şi să ţină la armonia din familie. Aceşti părinţi vor că la vârsta majoratului copilul lor să fie independent, pe propriile picioare.