Un studiu controversat arată care sunt cele mai importante deosebiri între atei şi credincioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între atei şi credincioşi au existat şi vor exista întotdeauna motive de controverse, însă, de această dată, ştiinţa este cea care pune etichete pe baza concluziilor unei cercetări controversate.

Persoanele care nu cred în Dumnezeu sau în alt spirit universal sunt, în cele mai multe cazuri, mai lipsite de empatie şi manipulatoare decât cele religioase, a demonstrat un nou studiu controversat. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Cape Western Reserve din Ohio şi de la Colegiul Babson din Massachusetts, Statele Unite, conflictul dintre religie şi ştiinţă îşi are originile în structura creierelor noastre.

O altă ipoteză lansată în cadrul aceleiaşi cercetări susţine că ateii prezintă o serie de trăsături întâlnite, de obicei, în rândul persoanelor cu semne de psihopatie. Pe de altă parte, există suficiente exemple de geniu care contrazic această declaraţie. Două dintre acestea sunt Richard Dawkins, etolog şi biolog evoluţionist britanic, şi psihanalistul Sigmund Freud, atei celebri, care nu au fost incluşi în categoria psihopaţilor.

În ceea ce priveşte persoanele credincioase, oamenii de ştiinţă susţin că, de obicei, persoanele religioase sunt mai puţin inteligente decât ateii. Totuşi, oamenii religioşi sunt mai sensibili şi iubitori când vine vorba de aproapele lor, deci sunt mult mai empatici. Acest lucru ar putea explica şi de ce femeile, care sunt mai empatice decât bărbaţii, sunt, de asemenea, şi mai religioase după cum afirmă autorii studiului. 

Gândire analitică vs. gândire empatică 

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Cape Western Reserve din Ohio şi de la Colegiul Babson din Massachusetts, conflictul dintre religie şi ştiinţă îşi are originile în structura creierelor noastre. Experimentele au demonstrat că în creierul fiecăruia se află două „reţele” care se activează când gândim – una reacţionează la gândirea analitică şi critică, cealaltă la gândirea socială şi emoţională. În cazul oamenilor care cred în supranatural sau în divinităţi, reţeaua care se ocupă cu gândirea analitică este suprimată, reţeaua responsabilă de empatie fiind cea dominantă.

Într-o serie de opt experimente, fiecare incluzând între 159 şi 527 de adulţi, cercetătorii au examinat relaţia dintre credinţa în Dumezeu sau spirite şi gândirea analitică, cu grijile morale. Toate cele opt experimente au arătat că, cu cât eşti mai religios, cu atât eşti mai empatic şi moral. Pe de altă parte, cercetătorii au găsit o similaritate importantă între atei şi psihopaţi, şi anume lipsa de empatie. Aşa cum psihopaţii nu au un răspuns emoţional la durerea şi suferinţa celorlalţi, ateii nu afişează, în mai multe cazuri decât credincioşii, acest tip de reacţii. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat