Un bolnav psihic, mort in mijlocul flacarilor
0Un bolnav psihic din Neamt a murit asfixiat, sambata, in propria casa, careia i-a dat foc dupa ce s-a imbatat, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului
Un bolnav psihic din Neamt a murit asfixiat, sambata, in propria casa, careia i-a dat foc dupa ce s-a imbatat, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt, sambata dimineata, in jurul orei 8, satenii din Gheraiesti au anuntat ca locuinta lui Flavian Martin (47 de ani) a fost cuprinsa de flacari. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale ale pompierilor, focul fiind stins dupa doua ore de interventie. Membrii echipei de interventie au gasit in casa cadavrul lui Flavian Martin. Barbatul murise asfixiat cu monoxid de carbon. Mama lui Flavian le-a povestit politistilor ca fiul ei s-a imbatat, a alungat-o din casa, a incuiat usa de la intrare si i-a spus ca se va omori dand foc imobilului. Investigatiile pompierilor au stabilit ca, cel mai probabil, barbatul a aruncat jarul din soba pe lucrurile din casa si apoi s-a asezat pe pat, asteptand sa moara. Gospodaria incendiata a fost distrusa aproape in intregime, pagubele fiind estimate la 150 de milioane de lei.