Ultima strigare pentru declaraţiile de venit
0Mâine, este ultima zi în care contribuabilii îşi pot depune la administraţiile financiare declaraţiile de venit pe anul trecut Pentru a face faţă afluxului de persoane,
Mâine, este ultima zi în care contribuabilii îşi pot depune la administraţiile financiare declaraţiile de venit pe anul trecut
Pentru a face faţă afluxului de persoane, administraţiile financiare vor fi deschise până la ora 19.00. Formularele pot fi trimise şi prin poştă.
Cu câteva zile înainte de expirarea termenului până la care pot fi depuse declaraţiile de venit, în faţa sediilor administraţiei financiare începe fierberea. "Te-ai semnat? Pune şi data de azi!", "Păi nu mi-ai zis că le-am greşit şi trebuie să le completez din nou?!"
În faţa Administraţiei Finanţelor Publice Sector 4, de pe Brâncoveanu, două doamne se ciorovăiesc amical. Completează declaraţiile de venituri şi, ca-n fiecare an, asta e o adevărată aventură. "Hai, tu, că atâta i-am luat pe lună, 400 de euro, da' nu ştiu cum să scriu aici", se lamentează una dintre ele, care a avut chiriaşi, şi caută cu privirea ajutor la o masă din apropiere.
În faţa clădirii au fost instalate trei mese din lemn, cu scaune şi canapele, ca să se mai descongestioneze situaţia din interior, unde-i multă lume şi e cald.
1.500 de declaraţii pe zi
"Deşi plicurile cu declaraţii au fost trimise la jumătatea lunii aprilie, oamenii vin tot pe ultima sută de metri. În ultimele 7-8 zile lucrătoare s-a venit masiv, iar astăzi e cea mai aglomerată zi de până acum.
Estimăm că azi îşi vor depune declaraţiile în jur de 1.500 de persoane şi că-n următoarele zile vom atinge un vârf de 2.000", ne-a precizat Constantin Dascălu, şef Serviciu Gestiunea declaraţiilor Persoane fizice. Potrivit lui Dascălu, sunt două intervale orare de vârf: 10-12 şi 15.30 - 17.
Cine depune declaraţii
Cei care nu au primit prin poştă formularele le pot descărca de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la adresa www.anaf.mfinante.ro, secţiunea "Asistenţă contribuabili" (formularul 200). După completare, formularele pot fi trimise prin poştă cu păstrarea recipisei sau depuse direct la administraţiile financiare.
Obligaţia de a depune declaraţiile de venit revine persoanelor care au realizat venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din închirieri, arendă, din activităţi agricole, din acţiuni sau din operaţiuni cu valută la termen. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0314.039.160.