Trucuri pentru a-ţi regenera părul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a avea un păr frumos, încearcă o mască de păr făcută din piper şi ulei de măsline.

Problema căderii podoabei capilare a ajuns să afecteze atât femeile cât şi bărbaţii, iar secretele unui păr sănătos şi frumos par a fi cu sfinţenie păstrate.

Chiar dacă de multe ori este destul de dificil să ai o podoabă capilară precum în reclame, nu este tocmai imposibil.

În plus, înainte de a te consuma din pricina acestui fapt, trage un pic cu ochiul în familia ta pentru a vedea dacă eşti singura persoană care se confruntă cu această problemă. Şi asta pentru că gena îşi spune foarte apăsat cuvântul.

Pentru a obţine astfel de rezultate, ar fi indicat ca pe lângă tratamentele foarte scumpe, să încerci şi remediile naturiste, ascultă sfaturile bunicii, ea ştie cu siguranţă multe trucuri ce ţi-ar putea fi de folos.

Masca de păr cu piper

Probabil că te întrebi de ce tocmai cel mai folosit condiment din bucătărie este indicat să îţi refaci podoaba capilară? Ei bine, pentru a avea un păr frumos şi pentru ca podoaba ta capilară să crească, ai putea încerca o mască de păr făcută din piper şi ulei de măsline.

Deloc costisitoare această metodă care îţi va oferi rezultate ce  vor fi vizibile după doar câteva aplicări. Şi nici uleiul de măsline nu este de evitat, mai ales când vremea este destul de capricioasă şi temparaturile scăzute, firul de păr poate avea de suferit.

Află pe Clicksanatate.ro cum se prepară tratamentul pentru păr din ulei de măsline şi piper!

Cât de sigure sunt radiografiile dentare?

De ce este bine să plângi

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi