Trucuri pentru a impresiona la un interviu de angajare: ce spui când nu ştii răspunsul la o întrebare şi care sunt cele mai căutate aptitudini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Becca Brown, care a recrutat timp de şase ani angajaţi pentru una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, dezvăluie care sunt cele mai importante trăsături pe care le caută la un candidat, dar şi întrebarea pe care şi-a dorit să o audă de la cei care îşi doreau să obţină un post.

Înainte de a deveni co-fondatoarea Solemates, o marcă de produse pentru îngrijirea încălţămintei pentru femei, Becca Brown a lucrat la Goldman Sachs, companie ce desfăşoară activităţi de investiţii bancare, securitate şi management de investiţii. Firma acţionează ca una de consultanţă în domeniul financiar şi de gestionare a valorilor pentru diferite corporaţii sau companii, guverne şi familii bogate din jurul lumii.

Brown, care este absolventă a prestigioasei Universităţi Harvard şi deţine o diplomă de la Universitatea Columbia, a intervievat o mulţime de persoane la Goldman, unde a deţinut diferite posturi, inclusiv de analist, consilier şi şef al personalului. „Am intervievat între 20 şi 30 de candidaţi pe an, deci în total peste 100 de persoane“, a precizat Brown pentru Business Insider. „Trăsătura pe care am căutat-o la fiecare candidat a fost abilitatea excelentă de comunicare“, a dezvăluit femeia, care a subliniat că această aptitudine este importantă pentru orice angajator. 

Chiar şi când o persoană nu ştie să răspundă la o întrebare, Brown spune că cel mai potrivit răspuns este „Nu am idee, dar voi afla.“ „Inventivitatea este importantă pentru orice companie şi favorizează o atmosferă de echipă în care toată lumea lucrează din greu în beneficiul organizaţiei. O comunicare bună este esenţială pentru succesul individului, dar şi pentru al organizaţiei“, explică Brown (foto jos)

Aceasta a dezvăluit şi ce au în comun cei mai impresionanţi candidaţi pe care i-a întâlnit: „Au fost încrezători, tăioşi şi au venit la interviuri pregătiţi «să se vândă» pentru acel post. Sigur că este important pentru orice candidat să se documenteze cu privire la postul pe care ar putea să-l ocupe înainte de a se prezenta la interviu, însă cei care s-au folosit de experienţele şi realizările anterioare (colegiu, stagii de practică sau joburi full-time) la interviu s-au remarcat în cele mai multe cazuri. Întotodeauna au ieşit în evidenţă oamenii care au avut personalitate şi nu au fost doar personificarea CV-urilor lor.“

Ea a mai spus că are o întrebare pe care le-o adresează tuturor celor care se prezintă la interviuri: „«Ce îţi place să faci cel mai mult?» este întrebarea, însă o pun în două moduri diferite.“ Uneori întreabă sub această formă – „Ce îţi place să faci cel mai mult la actualul sau fostul loc de muncă?“, alteori întrebarea sună aşa: „Care este lucrul preferat pe care îţi place să-l faci în timpul liber?“

„Iubesc aceste întrebări pentru că în cele din urmă îţi oferă o perspectivă mai clară asupra a cine este cu adevărat persoana din faţa ta. Dacă cineva urăşte să facă apeluri «la rece», dar iubeşte analiza de date, este important să determini lucrurile astea, pentru că fiecare necesită aptitudini diferite“, a explicat Brown. 

Ea a dezvăluit şi care este întrebarea pe care speră să i-o adreseze candidaţii la finalul întâlnirii, însă foarte puţini o fac, şi anume: „Unde te vezi peste cinci ani?“ „Îmi place această întrebare, şi totuşi nimeni nu mi-a pus-o, pentru că este dificil să oferi un răspuns. Este o întrebare importantă pe care oricine ar trebui să şi-o pună, iar dacă o persoană m-ar fi întrebat pe mine acest lucru, cu siguranţă i-aş fi oferit postul. Este important ca intervievaţii să adreseze această întrebare pentru că dacă află la ce aspiră persoana care îi ia interviu, atunci poate să se decidă dacă acea traiectorie coincide cu obiectivele pe care le are pe plan profesional. Chiar dacă nu trebuie să fie complet corelate, este util pentru candidat să aibă câteva detalii despre direcţia angajatorului“, a explicat Brown. 

Ea a mai precizat şi că de-a lungul timpului i-au fost adresate întrebări impresionante, precum „Care este cea mai dificilă parte a jobului tău?“ sau „Care este cel mai interesant proiect la care ai lucrat?“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani