Top: 10 ţări în care consumul de ţigări este cel mai ridicat. Unde se află România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivel mondial, aproape 20% din populaţia adultă fumează. Consumatorii au fumat în 2009 (când au fost publicate datele cele mai recente) aproape 5,9 trilioane de ţigarete, ceea ce relevă o creştere de 13% a consumului în ultimii zece ani.

Cele zece ţări cu cel mai ridicat consum de ţigarete per capita.

10. Muntenegru

Consum de ţigarete per capita: 2.157

Deşi din punct de vedere istoric ţările în care populaţia are venituri ridicate se "bucură" de un consum mare de ţigarete, pe fondul marketingului targetat, creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică şi ţările în curs de dezvoltare vor experimenta un consum mai mare în următorii ani.

9. Belarus

Consum de ţigarete per capita: 2.266

Consumul de tutun din Europa de Vest a scăzut cu 26% în perioada 1990-2009, dar s-a aflat pe un trend ascendent în Orientul Mijlociu şi Africa, majorându-se cu 57% în acelaşi interval.

Potrivit Studiului global privind tutunul (GATS), în România peste 4,4 milioane de persoane în vârstă de peste 15 ani fumează zilnic. 24,3% din adulţi fumează zilnic. Dintre aceştia, aproape 70% îşi aprind prima ţigară din zi în primele 30 de minute după trezire, iar 26% în primele 5 minute după trezire. Mai mult, peste 50% din fumători consumă în medie 20 de ţigări pe zi.

Vedeţi pe wall-street.ro topul complet 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model