Tinerii riscă să devină alcoolici ca să slăbeacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alcoolicii au acum la îndemnână un site de unde pot afla cum scapă de dependenţa lor

Anorexia combinată cu un consum exagerat de alcool reprezintă tratamentul cu care se „vindecă" tot mai mulţi studenţi.

Tulburările alimentare sunt des întâlnite în rândurile tinerelor. Însă refuzul de a mânca a început să lovească puternic şi în tabăra sexului masculin.

Pentru a putea rezista mai uşor deprivării de mâncare, studenţii îşi îneacă amarul în alcool.

Omul de ştiinţă Victoria Osbourne, de la Universitatea Missouri (SUA), a studiat cât de periculoasă este înlocuirea mâncării cu băuturile alcoolice, care au ca scop, printre altele alungarea senzaţiei de foame.

Din studiu reiese că mulţi tineri mănâncă foarte puţin, dar pentru a putea completa numărul de calorii, oricum sub limită, ei consumă alcool.

Iar femeile care obişnuiesc să facă acest lucru sunt de trei ori mai multe decât bărbaţii alcoorexici.

Cum îşi motivează cu toţii practicarea acestui obicei deloc sănătos: previn creşterea în greutate, se „ameţesc" mai repede şi economisesc bani (în accepţiunea lor, alcoolul costă mai puţin decât alimentele).

Citiţi mai multe pe clickpentrufemei.ro

Mai multe pentru tine:
Zborul Singapore Airlines: „Boeing-ul 777 a trecut prin turbulețe ultra-severe”
Surpriză în politica britanică. Premierul anunță alegeri anticipate: „E momentul ca Marea Britanie să-și aleagă viitorul”
Memorandumurile semnate între România și Turcia vor creează oportunități pentru IMM-uri și turism
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Christian Sabbagh, declarații despre lupta fiului său cu autismul. Copilul a fost operat la Viena: „Progresul se va vedea în timp”
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
INTERVIU Luca Mazzucchelli, psiholog și autor: „Aș vrea ca cititorii să învețe să-și accepte și să-și înțeleagă emoțiile“
Calea Troițelor - Drumul spiritual din inima României, care duce către schitul „Sfânta Muceniţă Filofteia” VIDEO
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Ciolacu și Ciucă, cu arma în mână la expoziția Black Sea Defense and Aerospace FOTO
Schimbările ce vor avea lor din luna iulie pentru asociațiile de proprietari. Semnătura de care vor avea neapărat nevoie începând cu această dată