Un satelit NASA de cinci tone va cădea pe Pământ cel târziu în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un satelit NASA, nefuncţional de 20 de ani, va cădea pe Pământ la finalul lunii septembrie sau la început de octombrie. Deşi este vorba de o construcţie de cinci tone, oficialii NASA asigură că sunt şanse minime ca aceasta să lovească pe cineva.

Pe orbita Terrei există un satelit NASA care nu funcţionează de 20 de ani şi care va reveni pe Pământ cel târziu în luna octombrie. Cum va ajunge la sol? Căzând.

Oficialii NASA asigură că există doar şanse 1 la 3.200 ca satelitul de cinci tone să lovească pe cineva, scrie The Guardian.

Agenţia spaţială nu poate indica data exactă la care va cădea construcţia spaţială şi nici locul precis al impactului. Cercetătorii susţin că satelitul poate "ateriza forţat" oriunde între Alaska şi America de Sud.

Cu toate acestea, NASA asigură că sunt şanse infime ca satelitul de cinci tone să cauzeze pagube. Acesta îşi va reduce considerabil dimensiunile prin ardere, în timpul intrării în atmosferă, şi va ajunge la sol sub forma unei bucăţi de metal de 550 de kilograme.

În peste 50 de ani de experienţă spaţială, nimeni nu a fost rănit de deşeurile spaţiale existente în jurul planetei.

Satelitul a încetat să funcţioneze în urmă cu 20 de ani, fiind iniţial o unitate de monitorizare a atmosferei.

Citeşte şi:
Orbita Pământului, plină de "gunoaie". Deşeurile ameninţă sateliţii şi navele spaţiale

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie