Telefoanele giganţilor Asiei în 2014: LG şi Sony aleg dotări de vârf, HTC e moderată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum ar putea arăta Sony Xperia Z2.

Anul 2014 e abia la început, dar zvonurile despre noile telefoane ale marilor producători sunt tot mai multe. Pe listă se trec noutăţile de la HTC, Sony şi LG

Dacă Apple şi-a făcut un obicei din a-şi lansa telefoanele toamna, marii producători din Asia vor să le lanseze primăvara pentru a avea un avans în faţa americanilor. Au apărut noi detalii despre Xperia Z2 de la Sony, G3 de la LG şi noul model de smartphone de la HTC. Principalele noutăţi pentru telefonul taiwanezilor vor fi ecranul mai mare, păstrat la aceeaşi rezoluţie full HD, procesorul de generaţie nouă şi camera foto îmbunătăţită, de 8 megapixeli acum, faţă de cei 4 MP ai vechiului model. Va fi dotată însă cu stabilizare optică a imaginii.

HTC One versiunea 2014 va păstra acelaşi design, deşi se speculează că ar include un scanner de amprente, cum are deja modelul One Max. Apple a deschis balul cititoarelor de amprente, după ce a introdus unul pe iPhone 5s lansat anul trecut. Pentru că ar fi ciudat să-i spună „HTC One 2“, numele va rămâne acelaşi, la fel cum a făcut Google cu tableta Nexus 7. Nu este exclus să aleagă şi varianta HTC One+, cum a făcut când a actualizat HTC One X. Perioada estimată de lansare pentru acest model este luna februarie, spre finalul acesteia, la fel ca versiunea precedentă.

Cum ar putea să arate HTC One versiunea 2014 (în dreapta e HTC One Max cu scannerul de amprente)

Cursa dotărilor

Dacă HTC va merge pe strategia „mai puţin e mai mult“, alta este povestea în cazul Sony şi LG. Primul producător îşi va lansa un nou smartphone în această primăvară, foarte probabil s-o facă la Mobile World Congress din Barcelona, în luna februarie, iar asta la aproape şase luni de la ultimul.

Cel nou se va numi Xperia Z2, va avea un ecran de 5,2 inci şi o rezoluţie QHD, adică următorul nivel după full HD din prezent. Per total, telefonul va avea o baterie mai mare, de 3.700 mAh, cameră îmbunătăţită, dar tot de 20 megapixeli, şi mai multă memorie RAM. Totuşi, designul va rămâne acelaşi, în linii mari, iar telefonul va fi rezistent la apă şi structura de bază va fi din aluminiu, cum a mai folosit Sony şi la modelul Xperia Z1 lansat în septembrie.

LG va prezenta în următoarea perioadă două modele noi, G Pro 2 şi G3. Cel din urmă este urmaşul vârfului de gamă din 2013. Ecranul i-ar ajunge la 5,5 inci la rezoluţie QHD, memoria RAM va fi mai mare şi procesorul va fi cel mai nou lansat de compania Qualcomm. Camera foto va avea stabilizare optică a imaginii şi ar putea ajunge la 16 megapixeli, modelul din prezent având cu trei mai puţin.

LG G3 ar urma să fie lansat în mai, o schimbare faţă de strategia de anul trecut, când LG a prezentat G2 abia în august şi a fost disponibil din septembrie. Mai mult, sud-coreenii ar putea să amplaseze butoanele tot pe spatele telefonului, schimbarea de design care a stârnit deopotrivă critici, cât şi laude pentru plusul de ergonomie.

Schimbări pentru Galaxy S5

Samsung n-a scăpat de „loteria zvonurilor“, iar despre următorul său smartphone se speculează că va avea un scanner pentru iris, într-o încercare de a veni cu o tehnologie revoluţionară în faţa Apple care a introdus anul trecut cititorul pentru amprente. Mai mult, telefonul ar trece la un ecran de 5,2 inci cu rezoluţie QHD, o cameră foto îmbunătăţită de cel puţin 13 megapixeli şi o baterie de 2.900 mAh care ar dispune de o tehnologie de încărcare rapidă. Unele zvonuri îl „dotează“ şi cu o cameră de 20 megapixeli şi două versiuni de carcasă, din plastic şi metal.

Cum ar putea arăta interfaţa de pe Samsung Galaxy S5

Marea schimbarea va fi făcută la interfaţă. Samsung va merge pe un design minimalist cu simplificarea modului în care utilizatorul are acees la informaţii. Cel mai apropiat exemplu este interfaţa Modern din Windows 8 sau chiar interfaţa aplicaţiei Google Now. Evleaks a publicat de curând o imagine cu noua abordare de design a Samsung.

Află mai multe: 

Samsung Galaxy S5: cititor de amprente sau scanner pentru iris?

Ce specificaţii ar putea avea urmaşul lui HTC One

REVIEW LG G2 - Marile speranţe ale LG s-au transformat în marile artificii

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile