Se întâmplă şi la case mai mari. Un program folosit de profesori pentru a descoperi plagiatele a dezvăluit sursa a 11 piese scrise de Shakespeare

Un program folosit de profesori pentru a descoperi plagiatele a dezvăluit sursa a 11 piese scrise de William Shakespeare, potrivit The New York Times.

Doi profesori au găsit un manuscris nepublicat pe care ei cred că scriitorul englez l-a consultat pentru a scrie piese ca „Regele Lear”, „Richard al III-lea” şi „Henric al V-lea”.

„Dacă se dovedeşte a fi ceea ce spun ei, va fi o descoperire care are loc o dată la o generaţie sau mai multe”, a spus Michael Witmore, director al Folger Shakespeare Library din Washington.

Descoperirea a fost făcută de Dennis McCarthy şi June Schlueter, iar o carte în acest sens va fi lansată săptămâna viitoare de editura academică D.S. Brewer şi British Library.

Autorii studiului nu sugerează că Shakespare a plagiat, ci că a citit şi a fost inspirat de manuscrisul „A Brief Discourse of Rebellion and Rebels”, scris la finalul anilor 1500 de George North, figură puţin importantă la curtea reginei Elizabeth, care a fost ambasador în Suedia.

„Este o sursă la care a tot revenit”, a spus McCarthy. „Şi-a pus amprenta pe limbă, a dat formă scenelor şi, într-o anumită măsură, a influenţat filozofia pieselor”.

Într-o cronică a volumului ce urmează să apară, David Bevington, profesor umanist la Universitatea din Chicago şi editor al cărţii „The Complete Works of William Shakespeare” (ediţia a şaptea), spune că este „o revelaţie” datorită corelaţiilor cu piesele.

Martin Meisel, profesor de literatură dramatică la Universitatea Columbia, a precizat într-o altă cronică faptul că volumul este „argumentat impresionant”. El a adăugat că nu există îndoială că manuscrisul „trebuie să fi fost în mintea lui Shakespeare” în timp ce a scris piesele.

McCarthy a folosit tehnici moderne de a-şi prezenta dovezile. WCopyfind, un program care descoperă plagiatul, a ales cuvinte comune şi fraze din manuscris şi piese.

În prefaţa manuscrisului, North îi îndeamnă pe cei care se văd urâţi să facă tot posibilul să fie frumoşi în sinea lor, să sfideze natura. El foloseşte o succesiune de cuvinte pentru a argumenta, inclusiv „proporţie”, „sticlă”, „trăsătură”, „deformat”, „lume”, „umbră” şi „natură”. În monologul de la începutul piesei „Richard al III-lea”  („ Azi, iarna vrajbei noastre...”), tiranul foloseşte aceleaşi cuvinte în aceeaşi ordine pentru a ajunge la concluzia opusă: având în vedere că este urât pe dinafară, el se va comporta ca un ticălos ce pare a fi.

Cercetătorii umanişti au folosit tehnici asistate de computer timp de mai multe decenii, iar Dennis McCarthy a fost inspirat să folosească acest program de Sir Brian Vickers, care a utilizat o tehnică similară în 2009 pentru a-l identifica pe Shakespeare drept coautor al piesei „Edward III”.  

Shakespeare nu a folosit doar aceleaşi cuvinte ca North, deseori el le-a folosit în scene care au teme similare şi chiar în cazul aceloraşi  personaje istorice. Într-un alt pasaj, North foloseşte şase temeni pentru câini, pentru a susţine că la fel cum câinii există într-o ierarhie naturală, la fel şi oamenii. Shakespeare foloseşte aceeaşi listă de câini pentru a transmite o viziune similară în „Regele Lear” şi „Macbeth”.

Pentru a se asigura că North şi Shakespeare nu folosesc surse comune, McCarthy a verificat fraze în baza de date Early English Books Online, care conţine 17 milioane de pagini din aproape toate lucrările publicate în engleză între anii 1473 şi 1700. El a descoperit că aproape nicio altă lucrare nu conţine aceleaşi cuvinte în pasaje de aceeaşi lungime. Unele cuvinte sunt rare în mod special. „Trundle tail”, de exemplu, apare într-o singură lucrare de dinainte de 1623.

Thomas North, traducător al volumului „Lives” al lui Plutarch, i-a atras atenţia lui McCarthy în 2006, când a început să studieze sursele lui Shakespeare.

În vârstă de 53 de ani, McCarthy a petrecut 12 ore sau mai mult în fiecare zi în faţa computerului. El a găsit, mai întâi, o referire la manuscrisul lui George North, un văr al lui Thomas North, într-un catalog online din 1927, unde era scris că ar fi „foarte interesant” de comparat anumite pasaje cu Shakespeare. 

În 2011, el i-a prezentat lui Schlueter analiza făcută şi, împreună, au început urmărirea documentelor.

În ceea ce îl priveşte, McCarthy plănuieşte să publice noi volume bazate pe tehnicile lui electronice, sperând să prezinte mai multe descoperiri care să facă lumină în ceea ce priveşte felul în care Shakespeare şi-a scris piesele.