Se caută un nou Pământ!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă nu ne limităm consumul, Pământul va rămâne fără resurse în 20 de ani

Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că, în mai puţin de 20 de ani, resursele Terrei se vor termina şi vom avea nevoie de o altă planetă pe care să trăim. Resursele naturale sunt consumate ­într-un ritm mai rapid decât capacitatea de regenerare a Terrei. De aceea, în 2030, omenirea ar putea fi nevoită să-şi găsească altă „casă“.

Consumăm mai mult decât produce Terra, este concluzia cercetătorilor americani. Ritmul este îngrijorător, oamenii risipind într-un an resursele pe care le poate regenera Pământul în nouă luni. „Este ca şi când am cheltui salariul pe un an în nouă luni. Este adevărat că putem trăi din economiile pe care ­le-am făcut, dar, an după an, se vor termina şi aceste rezerve", a explicat preşedintele ecologiştilor de la Global Footprint Network, ­Mathis Wackernagel, citat de Associated Press.

Conform raportului întocmit de think tank-ul american, dacă se păstrează rata actuală de consum, pentru a-şi acoperi nevoile, omenirea va avea nevoie de „o altă Terra" până în anul 2030. Deocamdată, cele 7 miliarde de oameni care populează planeta în prezent folosesc mai multă apă, mănâncă mai mult peşte şi taie mai multe păduri decât poate regenera natura. Oamenii de ştiinţă spun că ritmul, şi aşa alert, se va iuţi în următorii ani, având în vedere că se estimeză că, până la jumătatea secolului, populaţia Terrei va ajunge la 9 miliarde de oameni.

În acelaşi timp, eliberăm în aer mai mult carbon, noxe şi fertilizanţi chimici decât poate asimila atmosfera, pământul şi oceanele şi perturbăm astfel iremediabil ecosistemul planetei.

Din 27 septembrie trăim „pe datorie"

Cei mai mari consumatori de resurse naturale de pe ­Pământ sunt americanii. Dacă şi celelalte popoare ar adopta stilul de viaţă din Statele Unite ale Americii, am avea nevoie chiar de cinci planete ca ­Terra pentru a ne satisface nevoile, mai arată raportul celor de la Global Footprint Network.

La extrema cealaltă se află India. Potrivit cercetătorilor americani, dacă toată lumea ar adopta stilul lor de viaţă, atunci umanitatea ar folosi mult mai puţin din ­biocapacitatea planetei, iar Terra ar trăi mai mult. Modul de a calcula raportul dintre consum şi resursele naturale a fost stabilit încă din 2001. Atunci s-a constatat că perioada de epuizare a resurselor anuale a scăzut cu trei zile, ritmul păstrându-se constant de atunci. Pentru anul în curs, studiile arată că omenirea îşi va termina „stocul" alocat pentru acest an pe 27 septembrie.

CONFIRMARE

Ameninţarea epuizării de resurse este un subiect care îi preocupă de mult timp pe oamenii de ştiinţă. Concluziile unui studiu asemănător, făcut în 2008 de World Wide Fund, au fost identice: Pământul „moare" în 2030.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă