Primul ceas inteligent românesc e destul de ieftin cât să nu-ţi pese că nu e „Apple Watch killer”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre companiile care vând telefoane sub brand românesc pe piaţa locală a vrut să aibă un ceas inteligent în portofoliu. De azi e oficial, se numeşte x-Watch şi din octombrie va fi la vânzare la un pret foarte mic.

Ca să înţelegi cum funcţionează piaţa gadgeturilor din România, şi asta nu e o surpriză, trebuie să porneşti de la bază. La bază este preţul, iar pe acesta comanzi un gadget. Evolio x-Watch, primul smartwatch sub brand românesc, va costa 400 de lei, iar în perioada de precomandă îl poţi cumpăra cu 250 de lei. Este, s-ar putea exagera, mai ieftin decât unele carcase de telefon. Pornind de la acest preţ, x-Watch este suficient de bun, dar deloc ieşit din comun.

Evolio x-Watch are un ecran de 1,2 inci la rezoluţie 240x240 pixeli, dispune de organizator digital cu funcţie „reminder” şi funcţie antifurt, avertizându-te când te-ai depărtat cu mai mult de 15 metri de smartphone-ul cu care este conectat şi are o autonomie promisă de două până la cinci zile. Bateria este de 200 mAh şi are o greutate de 50 de grame, iar cureau poate fi schimbată cu una obişnuită din comerţ.

„În România, piaţa de ceasuri inteligente în 2015 este estimată la aproximativ cinci milioane de euro, iar în 2016 va depăşi 10 milioane de euro”, consideră Liviu Nistoran, director şi fondator Evolio. Chiar dacă piaţa asta e atât de mare, nu o poţi cuceri cu altceva decât preţ sau Apple Watch.

x-Watch nu rulează Android Wear, dar funcţionează cu iOS şi Android. Nu are magazin cu aplicaţii, dar compania poate dezvolta aplicaţia pentru el. Altcineva nu. Este fabricat de MediaTek, ca hardware şi software, şi este un fitness tracker combinat cu aspectul unui ceas clasic suficient de bun. Rezistă şi la apă, dar nu ar trebui să înoţi cu el.

Poţi prelua, prin aplicaţia de iOS sau Android, notificări pe ceas, poţi citi mesaj şi poţi efectua apeluri. Practic, cam tot ceea ce ai avea nevoie. În plus, îţi măsoară şi pulsul, iar încărcarea se face printr-un cablu similar MagSafe de la Apple (pe laptopuri). Evolio x-Watch nu e „killer” de nimic, ci este primul din România şi compania pe asta a mizat: publicitate pe premieră. Altfel, e suficient de ieftin cât să nu regreţi că l-ai cumpărat.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă