Mobilele clasice, la gunoi! Telefoanele fashion câştigă teren

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile terminalelor de lux se situează între 1.000 şi 1 milion de euro, iar cele premium ajung să coste între 500 şi 1.500 de euro Colaborarea dintre producătorii de telefoane mobile

Preţurile terminalelor de lux se situează între 1.000 şi 1 milion de euro, iar cele premium ajung să coste între 500 şi 1.500 de euro

Colaborarea dintre producătorii de telefoane mobile şi marii creatori de modă pare a fi reţeta ideală pentru profit.

Unul dintre simbolurile de bază ale pieţei de modele fashion este reprezentat, fără îndoială, de telefoanele mobile de lux, produse ale unor colaborări fructuoase între companii cu profiluri oarecum opuse.

Producătorul coreean LG şi casa de modă Prada sunt "vinovate" pentru crearea terminalului cu ercan senzitiv, în genul iPhone, LG Prada. Compania daneză de produse hi-fi, Bang & Olufsen şi gigantul Samsung Electronics sunt responsabile pentru telefonul "Serene", un fel de "pudrieră", la care poţi vorbi. Terminalul nu dispune de cine ştie ce dotări de top, însă este "mai altfel" şi costă 1.000 de euro.

Nokia, lider şi la modele fashion

Casele de modă italiene au fost primele care au profitat de pe urma acestui trend, Dolce & Gabbana, Prada şi Armani colaborând cu diferiţi producători pentru a crea telefoane în care predomină forma, şi nu funcţionalitatea.

Liderul mondial in productia de telefoane mobile, Nokia, nu avea cum să privească pasiv succesul unor astfel de modele, aşa că a scos pe piaţă un terminal conceput în cinstea celei de-a 60-a aniversări a celebrei mărci de maşini sport, Ferrari.

Totuşi, Nokia are o întreagă pleiadă de modele fashion, printre cele mai vechi existente în prezent fiind seria 7370/7373. Piesa de rezistenţă în domeniu o reprezintă seria de modele Vertu, cu preţuri de până la câteva zeci de mii de euro. Un alt succes al companiei finaldeze este seria de modele 8000, cunoscută sub numele de Scirocco.

Acestea au carcasă din titaniu, aur sau platină, iar în loc de geam protector are cristal. Preţul pentru asemenea bijuterii este undeva pe la 1.000 de euro, depinde de ţara de unde este achiziţionat.

20% piaţă pentru mobilul de lux

Piaţa telefoanelor de lux este în continuă creştere, dar mai ales în China, India, Rusia, Ucraina, Brazilia şi câteva ţări din estul Europei. Pe alte pieţe mai dezvoltate există modele rezervate numai clienţilor exclusivişti. Recent a apărut şi telefonul mobil de un milion de dolari.

Acesta este produs de compania elveţiană GoldVish şi este fabricat din aur alb de 18 carate şi are încrustate diamante care însumează 120 de carate. Compania mai produce şi alte terminale GSM de lux din aur alb, galben şi rosu de 18 carate al căror preţ este de cel puţin 30.000 de dolari.

Experţii sunt de părere că, în următorii trei ani, mărci nontradiţionale, inclusiv cele ce aparţin unor designeri din modă, vor acapara aproximativ 20% din piaţa globală şi vor reuşi să comercializeze aproape 200 milioane de telefoane pe an.

40-50 de modele Vertu vândute lunar

Piesa de rezistenţă în domeniu o reprezintă seria de modele Vertu, cu preţuri de până la câteva zeci de mii de euro. În România, printre cele mai căutate telefoane de lux se regăsesc branduri precum Vertu, divizia de lux a Nokia, Prada LG, linia Sirocco - Nokia, şi Bang & Olufsen în colaborarea cu Samsung. Lunar, în România se vând aproximativ 40-50 de mobile de lux Vertu, adică vânzări de cel puţin 200.000 euro. Dacă luăm în calcul că un telefon mobil de lux costă cel puţin 4.000 de euro, piaţa este destul de mare chiar şi la un număr mic de unităţi vândute.

Valoarea pieţei - aproape 450 milioane de euro

În pofida preţurilor piperate, astfel de telefoane par să fie populare. LG Prada, de pildă, s-a vândut în aproximativ jumătate de milion de exemplare de la lansarea acestuia în primăvara trecută, în timp ce ediţia limitată a terminalului auriu Dolce&Gabbana Motorola Razr V3i (care costa aproximativ de 450 euro) s-a vândut în circa 465.000 de unităţi, ceea ce înseamnă vânzări de peste 192 milioane de euro în 12 luni.

Casele Dior şi Swarowski sunt cele mai noi nume de pe piaţa articolelor de lux care, în 2008, vor dezvălui publicului rezultatele colaborării lor cu giganţi din industria de telefonie mobilă. Şi producatorul elveţian de ceasuri Tag Heuer se va aventura anul acesta în acest segment, compania elveţiană fiind primul din industria orologeriei care va face acest lucru.

Potrivit estimărilor analiştilor, piaţa de terminale mobile din România a ajuns anul acesta la patru milioane de terminale, ceea ce ar situa valoarea pieţei de telefoane premium şi de lux la aproximativ 450.000 de unităţi. Analiştii din domeniu spun că, la un preţ mediu de 1.000 de euro per telefon, valoarea totală a pieţei din România este de aproape 450 milioane de euro.

Motorola, printre primele modele fashion

Moda şi industria telefoniei mobile s-au intersectat iniţial în urmă cu 2-3 ani, când terminalul roz ciclam Motorola V3 a devenit un best-seller. În 2005, Nokia făcea reclamă colecţiei "L'Amour", în care erau incluse telefoane cu carcasă asemănătoare lemnului de nuc sau imprimeuri de leopard.

Analiştii sunt convinşi că moda şi mobilele sunt reţeta ideală pentru profit, deoarece prin lansarea unui nou produs la fiecare trei luni piaţa de telefonie poate ţine pasul cu lumea modei.

Unii specialişti în marketing consideră însă că aceste modele reprezintă o greşeală strategică pe termen lung. Motivul? Puterea mărcii se va dilua, aşa cum s-a întâmplat în anii '80 cu celebra casă de modă Pierre Cardin, care a vândut licenţe pentru absolut orice, de la scrumiere şi brichete la cravate.

LG este numai ochi şi urechi la mişcările rivalilor

Compania sud-coreeană LG Electronics urmăreşte cu atenţie acţiunile companiei de telefoane mobile Nokia, menţinându-şi estimările pozitive cu privire la evoluţia industriei de telefonie mobilă în 2008, potrivit unui director executiv, informează Reuters.

"Urmărim cu atenţie Nokia", a declarat vicepreşedintele diviziei de marketing a LG, Chang Ma. Acesta a declarat că LG urmăreşte să profite de orice oportunitate provocată de dificultăţile cu care se confruntă Motorola, numărul trei mondial în industria de telefoane mobile, şi Sony Ericsson, numărul cinci în industria de telefoane mobile.

Potrivit lui Ma, LG şi-a menţinut estimările pozitive pentru anul curent, şi ţinta privind livrările de 100 milioane unităţi."Estimăm anumite riscuri care pot apărea din cauza încetinirii economice, a creşterii preţului la materia primă şi a acţiunilor neaşteptate din partea competiţiei, însă vom compensa aceste riscuri cu portofoliul şi strategia noastră de piaţă", a declarat Ma. LG a vândut un nivel record de 24,4 milioane de telefoane mobile în primul trimestru din 2008.

Marja operaţională la divizia de telefoane mobile a fost de 15,9%, aproapedublu faţă de 8,3% în trimestrul precedent, şi 6,6% acum un an. Ma se aşteaptă ca divizia de telefoane mobile să raporteze o marjă operaţională de peste 15% în al doilea trimestru. Analiştii chestionaţi de Reuters se aşteaptă ca LG să afişeze un profit net de 2,5 mii de miliarde woni în anul 2008, faţă de 1,2 mii de miliarde în 2007.

Telefoane create în colaborare cu mari designeri vestimentari

n Julien Macdonald pentru Sony Ericsson: designerul britanic a injectat culoarea modelului K510i, aplicând un imprimeu floral exotic din colecţia sa de primăvară/vară 2007.

n Cath Kidston pentru Nokia: două telefoane decorate de ea cu imprimeuri florale retro au zburat de pe rafturile magazinelor în vara trecută.

n Diane von Furstenberg pentru Samsung: designerul de rochii si-a încercat mâna cu telefoanele mobile, dar imprimeurile sale hi-tech nu prea au prins la public. Eşecul a fost cu atât mai spectaculos deoarece a fost vorba de o întreagă campanie publicitară între Samsung, Vogue şi site-ul de modă Style.com.

n Anna Sui pentru Samsung: imediat după colaborarea dintre Samsung şi Diane von Furstenberg, telefoanele create de Sui aveau în dotare un etui, screensaver şi ruj de buze gloss.

n Jasper Morrison pentru Samsung: încă o colaborare a companiei coreene, de aceasta dată cu un designer britanic. Designul său simplu şi aerisit a avut succes.

n Giorgio Armani pentru Samsung: Poreclit "iPhone Killer", telefonul este plin de opţiuni strălucitoare, dar probabil absolut inutile, are o interfaţă asemănătoare mobilului de la Apple (touch screen) şi access la internet. Telefonul are un preţ destul de atractiv pentru un model fashion, aproape 500 de euro.