Instalatorii au decis: Piața fotovoltaică are nevoie de încredere, educație și standarde comune
0ALTREAL, prima platformă independentă pentru ecosistemul energiei verzi, a fost lansată oficial
Într-un moment crucial pentru tranziția energetică a României, platforma ALTREAL.ro a fost lansată oficial, în cadrul conferinței „Vocea Profesioniștilor din Energia Verde”, organizată la Radisson Blu, București. Evenimentul a reunit mulți dintre cei mai importanți jucători din industrie: antreprenori, furnizori de soluții tehnice, finanțatori, ONG-uri și jurnaliști.
România a atins 5800 MW de capacitate fotovoltaică instalată la 1 septembrie 2025 și este așteptat să depășească 7000 MW până la finalul anului. Cei peste 250.000 de prosumatori au o capacitate cumulată care depășește parcurile fotovoltaice. Doar 12% dintre ei au stocare, iar autoconsumul este de doar 30%. Nici parcurile de stocare nu țin încă pasul cu creșterea, cu o capacitate de doar 249MW/432MWh. Noua Lege a Prosumatorului adresează nemulțumirile prosumatorilor legate de compensarea primită, însă nu rezolvă problema presiunii pe rețea cu care se confruntă distribuitorii de energie. Pe fondul eliminării plafoanelor de preț la energie, tot mai mulți români caute soluții alternative. În același timp, lipsa de personal calificat devine o problemă majoră: România va avea nevoie de peste 88.000 de specialiști în energie solară până în 2029.
ALTREAL este prima platformă independentă din România care combină un comparator de oferte fotovoltaice, un sistem riguros de validare a instalatorilor și un program național de educație pentru energie verde. Clasată în Top 35 cele mai inovatoare startup-uri românești, platforma oferă consumatorilor și companiilor instrumente digitale pentru decizii sigure și sustenabile, într-o piață fragmentată și insuficient reglementată.
Lucian Toader, fondatorul ALTREAL, atrage atenția că lipsa de standarde duce la riscuri serioase pentru consumatori: „Românii se tem că vor alege greșit. Că vor semna cu o firmă de apartament și vor rămâne cu panouri de slabă calitate sau cu sisteme montate nesigur. Spre exemplu, un studiu Intertek pe 600 de sisteme din 14 țări arată că peste 90% au probleme majore de montaj, multe invizibile, ce pot fi detectate doar cu echipament specializat. ALTREAL vine să clarifice, să educe și să certifice atât furnizorii, cât și consumatorii.”
Compania de cercetare MKOR Consulting a prezentat, în premieră, rezultatele unui studiu național despre percepțiile, comportamentele și riscurile reale din piața fotovoltaică.
Cori Cimpoca, fondator MKOR, a subliniat că „eficiența energetică nu mai este un diferențiator, ci o cerință minimă. Piața, legislația și nevoia de economisire converg către același obiectiv – o tranziție verde bazată pe date, educație și încredere”.
Studiul prezentat arată că 8 din 10 companii din construcții și instalații estimează o adoptare pe scară largă a automatizărilor energetice în următorii 3–5 ani, la cererea pieței.
Un apel la autorități și industrie
Participanții au lansat un apel clar către autorități și mediul privat pentru:
● Finanțări stabile și predictibile pentru sisteme fotovoltaice și pompe de căldură
● Eliminarea barierelor birocratice pentru comunitățile de energie
● Sprijin pentru investiții în stocare și automatizare
● Scăderea TVA-ului pentru echipamente verzi
Printre vocile importante care au transmis mesaje cheie în cadrul conferinței s-au numărat:
Albert Soare – Kilowat: „Piața este sufocată de presiunea pe preț, iar asta afectează direct siguranța oamenilor. Avem nevoie urgentă de reglementări și revizii anuale obligatorii, ca la centralele pe gaz. Doar așa putem evita accidente și putem elimina competiția incorectă făcută de firme care ocolesc legea și TVA-ul.”
Alexandru Chirilă – Fondator One Concept: „Discutăm mult despre producerea energiei verzi, dar prea puțin despre cum o consumăm corect și sigur. Pompele de căldură sunt o soluție eficientă și mult mai sigură față de gaz, în continuare se apelează mai ușor la centralele pe gaz deși legislația urmează să le interzică. Noi demonstrăm prin proiecte concrete că se poate trece la energie curată fără compromis de siguranță.”
Cristian Alin Cocoșilă – Stratospark: „Prea mult timp piața a concurat doar pe preț, nu pe calitate. Trebuie să spunem ‘nu’ compromisurilor și să facem educație continuă clienților prin mentenanță și consultanță. Următorul pas pentru industrie este maturizarea: digitalizare, monitorizare și servicii profesioniste după instalare.”
Diana Stîngă – Darcom: „Siguranța nu înseamnă doar o autorizare ANRE. Investim în training și verificare pentru echipele noastre și ne dorim ca întreaga piață să ridice standardele. Doar cu instalatori bine pregătiți și echipamente montate corect putem inspira încredere.”
Octavia Niekoop – Greenvolt: „Educația în energie este vitală și social media poate ajuta enorm, însă doar dacă este folosită responsabil. E nevoie ca liderii din energie să colaboreze și să combată dezinformarea prin educație și exemple reale.”
Cristina Ioan – Depanero: „O platformă de verificare este utilă pentru profesionalizarea pieței. Operatorii din piață care lucrează cu subcontractori au nevoie de informații centralizate, transparență și criterii clare de selecție. Prin acces la instalatori validați și istoricul lor tehnic, putem reduce riscurile și crește calitatea lucrărilor livrate clienților.”
Cristian Lefter – Lemetal Energy: „Statul trebuie să reducă TVA la echipamentele fotovoltaice, să elimine concurența neloială făcută de firme străine care vând fără TVA și să oprească blocajele din programele Casa Verde și RePower. Piața e inundată de produse fără certificări reale și fără garanție,e nevoie de reguli și verificare.”
Sergiu Popescu – Enerstor: „Instalatorii corecți nu mai pot concura cu cei care compromit siguranța și calitatea pentru prețuri mici. Multe sisteme au cabluri subdimensionate și montaje greșite care devin un pericol real după 2–3 ani. Siguranța trebuie pusă înaintea prețului.”
Dorinela Neagu – Stratospark: „Industria suferă de un deficit major de electricieni și tehnicieni. Generația tânără nu mai alege meseriile tehnice, iar fără educație profesională și centre de formare nu vom putea vorbi despre calitate și siguranță în energie verde.”
Ce urmează?
ALTREAL va continua să ofere:
● Studii periodice despre percepția consumatorilor și tendințele pieței
● Certificări pentru instalatori care respectă standardele de siguranță și calitate
● O platformă digitală de informare și comparare, accesibilă oricărui beneficiar, persoană fizică sau companie
● Un program național de educație în școli, licee, universități și pe platforme digitale menit să crească încrederea și cunoștințele românilor și companiilor despre soluțiile alternative de energie, autoconsum și comportament responsabil
„Vrem să reconstruim încrederea într-un domeniu care poate salva bani, reduce riscuri și sprijini economia în drumul nostru către tranziția energetică europeană”, a declarat în încheiere Lucian Toader, fondator ALTREAL.
Evenimentul a fost posibil cu sprijinul unor parteneri strategici care susțin dezvoltarea unei piețe energetice transparente și profesioniste în România: Electrica, DEKRA și MKOR.