Disintegration - Concept bun, execuţia putea străluci mai mult (GAME REVIEW)

Disintegration are ghinionul de a se fi lansat în cam aceeaşi perioadă cu poate cel mai aşteptat joc din acest an, fiind astfel trecut cu vederea de mulţi. Eu l-am jucat însă, şi în rândurile următoare puteţi citi părerea mea despre acest hibrid RTS-FPS.

Conceput de V1 Interactive şi Private Division, Disintegration este un joc cu un concept excelent: acela de a îmbina RTS (Real-Time Strategy) şi FPS într-un singur joc. Totuşi, execuţia putea fi una mult mai bună, pentru că Disintegration are câteva minusuri destul de accentuate.

Mix de RTS şi FPS interesant, cu mici hibe

Unul dintre ele nu este însă gameplay-ul. Încep cu acesta, pentru că mi se pare cel mai interesant element al acestui joc. Eşti într-un Gravcycle, o maşinărie care poate plana deasupra câmpului de luptă şi te ocupi în acelaşi timp de controlul unităţilor tale, care au diferite skill-uri şi evident, pot fi folosite în diferite moduri. Joci rolul unui protector, pentru că trebuie să te asiguri că unităţile tale nu vor muri, şi în acelaşi timp ai parte şi tu de ceva acţiune împotriva altor jucători care sunt pe Gravcycle-uri.

Am citit o frază care descrie foarte bine felul în care te simţi când joci Disintegration, pe care o voi ”fura” şi eu: ”este ca şi cum cineva a vrut să transforme cursorul dintr-un joc RTS într-o armă”. Cam aşa e şi cu Gravcycle-ul, care e o parte importantă în joc dar, dacă nu ai grijă de ”pionii” tăi, se va descurca foarte greu de unul singur.

Există uneori momente în care roboţii pe care îi controlezi acţionează de unii singuri, însă acestea au fost, cum se spune în limba străveche, ”few and far between”. În general ar trebui să nu ai probleme, însă trebuie să te aştepţi şi la aşa ceva.

Elementele de FPS sunt simple, ai la dispoziţie diferite arme pe care le poţi folosi din Gravcycle, şi e bine să le încerci pe toate, pentru a vedea care se mulează mai bine stilului tău de joc. În multiplayer, va trebui să lucrezi bine cu colegii de echipă, pentru că meciurile sunt de foarte multe ori strânse.

Multiplayer-ul oferă multe bătălii strânse, însă are puţine moduri de joc

Un minus ar fi faptul că gameplay-ul e destul de repetitiv, un lucru care se simte mai mult în singleplayer, şi în multiplayer nu ai foarte multe moduri diferite la dispoziţie. Practic, ai doar 3 moduri diferite la dispoziţie: Zone Control, Collector şi Retrieval. Pe primele două le ştii deja din alte FPS-uri sub numele de Domination şi Kill Confirmed, iar ultimul este un fel de Capture the Flag în care doar unităţile tale pot face acest lucru, oferind puţin mai multe elemente strategice.

Totuşi, jocul este extraordinar în momentele de haos, reuşind să devină mult mai tensionat şi mai distractiv, dovedind încă o dată că, atunci când vine vorba de multe jocuri, chaos is fun.

Disintegration are şi un story mode în care joci rolul lui Romer Shoal, prizonier pe o închisoare plutitoare numită Iron Cloud. Evident, ceva se întâmplă şi Romer este eliberat, alăturându-se unor luptători robotici, care încearcă să lupte împotriva răului suprem al jocului, roboţii Rayonne. În general, ataşamentul faţă de prietenii lui Romer mi se pare că nu prea a apărut, iar atunci când începeai să simţi ceva pentru ei era prin segmentele de ”pauză”, zone în care te poţi plimba liber prin bază şi poţi dialoga cu aceştia înainte de misiuni. Personal, aş fi preferat ca aceste segmente să fie mai lungi şi dialogurile mai dezvoltate.

Grafică şi concluzii

Din punct de vedere grafic, nu mă pot plânge deloc de Disintegration. Scenele din story mode arată foarte bine, iar peisajul dezolant al unui viitor apocaliptic, cu clădiri distruse şi o oarecare frumuseţe naturală care a cuprins din nou planeta alcătuiesc un melanj ciudat, dar plăcut ochiului. Mi-a plăcut şi faptul că o parte din clădiri şi structuri pot fi distruse (nu toate), pentru un plus de realism şi atmosferă în joc.

Într-un final, acest prim efort al studiului V1 Interactive, fondat de Marcus Lehto, co-creatorul francizei Halo, are foarte multe idei interesante, însă dezamăgeşte în anumite aspecte în punerea lor în practică. Povestea e destul de interesantă şi merită jucată o dată, dar nu oferă nimic revoluţionar, în timp ce multiplayer-ul poate oferi momente extrem de distractive, în ciuda gameplay-ului repetitiv.