Dezvoltatorul de jocuri video Funcom deschide un studio în capitala României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joc Conan creat de Funcom.

Studioul din Bucureşti urmează să fie deschis până la sfârşitul acestei veri şi devine astfel principalul studio de asigurare a calităţii jocurilor companiei. Planurile Funcom vizează extinderea acestuia în viitor şi către producţia de jocuri video.

Procesul de recrutare este deja în desfăşurare, iar noii angajaţi vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, dar şi la viitorul joc de tip survival, Dune.

„Piaţa de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la Bucureşti, în special, există foarte mulţi profesionişti talentaţi care lucrează în industria de tehnologie şi gaming”, a declarat Rui Casais, CEO Funcom. „Ne dezvoltăm continuu şi avem planuri din ce în ce mai ambiţioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântaţi să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părţi ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor şi alte servicii din sfera producţiei pe care le vom livra prin intermediul acestui studio.”

Funcom a fost fondat în 1993 şi este cel mai mare dezvoltator de jocuri din Norvegia. A devenit cunoscut pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) şi Anarchy Online (2001) şi lucrează în prezent la un nou joc de supravieţuire, a cărui acţiune este plasată în universul Dune. Interesul pentru Dune este de aşteptat să crească după lansarea filmului cu acelaşi nume, produs de Hollywood, la sfârşitul acestui an, în regia lui Denis Villeneuve, despre care criticii de film preconizează că ar putea deveni un blockbuster.

În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deţine principala platformă de dezvoltare, operare şi publicare de jocuri la nivel mondial. Susţinerea primită din partea grupului a permis Funcom să-şi mărească semnificativ numărul de angajaţi şi să investească în dezvoltarea de noi titluri.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Întârzierile continuă să afecteze zborurile după un atac cibernetic asupra aeroporturilor din Europa
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Venezuela se pregătește de un posibil război cu SUA cu antrenamente militare pentru civili. Trump amenință cu „consecințe incalculabile”