Cum să remediezi cele mai comune probleme ale hard disk-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum rezolvi problemele hard-ului

Deşi unii dintre noi au reuşit să facă tranziţia la SSD-uri, vor mai trece mulţi ani până veţi auzi ultima oară întrebarea ,,Hardul merge greu, ce ar trebui să fac?”.

Ideea de hard, , chiar şi după foarte mulţi ani, implică multe necunoscute pentru posesorii de PC-uri. Partea cea mai greu de înţeles este predispoziţia acestora de a se defecta după o anumită perioadă de timp predeterminată. Nu o dată am auzit poveşti cum că un hard disk care avea garanţie trei ani s-a defectat după trei ani şi două săptămâni.

Aceste situaţii grave pot fi influenţate destul de mult de modul în care vă folosiţi computerul, dar, de cele mai multe ori, prin prisma faptului că un HDD este construit în jurul unor componente mecanice foarte sensibile, un dezastru este doar o chestiune de timp. Aceasta este partea proastă. Partea bună este că aveţi mai multe metode prin care puteţi preveni din timp un astfel de scenariu şi, cu un pic de răbdare, s-ar putea să aflaţi că nici măcar nu era o problemă hardware cu hardul vostru.

Deşi există în permanenţă posibilitatea ca ceva rău să se fi întâmplat cu hard disk-ul vostru, eu zic să fim optimişti şi să sperăm că de fapt este doar o problemă software care ţine de distribuţia datelor pe HDD. Pentru a vă lămuri, puteţi scana hardul cu câteva unelte incluse în sistemul de operare.

În cazul în care aveţi un PC cu Windows 7 sau Windows 8, mergeţi în My Computer, faceţi click dreapta pe partiţia aferentă  şi accesaţi meniul Properties. De pe pagina Tools, faceţi click pe Check Now şi asiguraţi-vă că este bifată  opţiunea...

<a href="http://playtech.ro/?p=194117" rel="nofollow">Citiţi articolul integral pe site-ul Playtech</a>

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente