CES 2020: Toyota creează la poalele muntelui Fuji ”oraşul viitorului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Toyota

Gigantul japonez va transforma o zonă de la poalele muntelui Fuji într-un prototip pentru oraşul viitorului, unde va testa numeroase tehnologii precum vehiculele autonome, tehnologia de smart home, sau roboţi.

Oraşul va fi proiectat de arhitectul danez Bjarke Ingels, şi va adăposti aproximativ 2000 de oameni, angajaţi ai Toyota şi familiile lor. Interesant este faptul că principala sursă de energie a oraşului va fi hidrogenul, o tehnologie pe care Toyota o testează de ceva timp pentru maşinile sale electrice.

Conform CEO-ului companiei, Akio Toyoda, oraşul denumit ”Woven City” va fi inaugurat la sfârşitul lui 2021. Numele vine de la cele trei tipuri de străzi care vor fi implementate în oraş: una pentru vehicule rapide, una pentru modalităţile de transport urban, precum biciclete şi trotinete electrice, dar şi pentru pietoni şi cea de-a treia, exclusiv pentru pietoni, care va avea aspectul unui parc în mijlocul oraşului. ”Aceste trei tipuri de străzi se unesc pentru a forma un sistem organic, care va ajuta la accelerarea testării diferitelor tehnologii” menţionează reprezentanţii Toyota.

Deşi există numeroase zone folosite de producătorii auto pentru a-şi testa tehnologia, ceea ce propune Toyota este ceva unic, aşa cum arată şi The Verge: un oraş real, în care oamenii vor trăi o versiune a viitorului imaginată de compania japoneză.

Pe lângă vehicule autonome şi diferite servicii de mobilitate urbană, Toyota va implementa în Woven City şi tehnologii de smart home, precum roboţi care vor asista cetăţenii cu sarcinile lor zilnice. ”casele vor utiliza o inteligenţă artificială bazată pe senzori pentru a verifica starea de sănătate a rezidenţilor, pentru a îndeplini diferite sarcini zilnice şi a le îmbunătăţi viaţa celor care vor locui în oraş” arată un comunicat al Toyota.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești