Antreprenorii IT: România își sabotează industria. Taxele și instabilitatea politică alungă specialiștii

0
Publicat:

Antreprenorii din IT avertizează că exodul specialiștilor se va accentua, iar companiile românești vor ajunge să fie mai puțin competitive în afara țării. Creșterea taxelor și lipsa unei politici coerente sunt factori care vor afecta întreaga industrie, spun ei.

Foto: Shutterstock

„În cei nouă ani de antreprenoriat în industria IT, am fost nevoit să gestionez în fiecare an modificări ale codului fiscal sau ale legislației muncii. Urmare și a acestor modificări, costurile cu angajații s-au dublat în ultimii patru ani. Totodată am simțit și o creștere semnificativă a taxelor pe care le plătim. De fiecare dată când construim bugetele anuale, acestea trebuie ajustate de cel putin două ori pe parcursul anului, fapt care are repercusiuni asupra planului de business, a vitezei cu care trebuie să atragi în portofoliu noi clienți ca să îți mai atingi ținta de venituri fixată la început de an”, declară Adrian Herdan, CEO-ul Devhd, pentru „Adevărul”.

Conform spuselor sale, această presiune din partea autorităților care ajustează permanent sistemul fiscal vine și în contextul în care piața locală nu reprezintă o piață de consum suficient de solidă, angajatorii nu mai au acces la cei mai buni specialiști din piața muncii iar costurile operaționale au crescut substanțial în ultimii ani din cauza măsurilor fiscale luate de guverne intempestiv, cu ignorarea completă a semnalelor primite din partea mediului privat, în speță din partea industriei IT.

„Creșterea taxelor și a contribuțiilor sociale va accelera exodul profesioniștilor din România și va contribui la creșterea costurilor în companiile locale”, preconizează antreprenorul.

Toate acestea, mai spune el, afectează direct competitivitatea pe plan extern, din perspectiva prețurilor. „În acest moment, singura modalitate prin care putem rămâne relevanți pe piața internațională este prin valoarea adăugată și calitatea ridicată a serviciilor pe care le oferim. România are nevoie urgentă de o strategie clară și sustenabilă pentru inovație și cercetare în sectorul IT. În lipsa unei direcții bine definite, riscăm să rămânem semnificativ în urma progresului tehnologic global”, concluzionează Adrian Herdan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată