Ştiri pe scurt
0PROPUNERE Avioane cu locuri în picioare Prima companie aviatică privată din China, Spring Airlines, a anunţat că va introduce până la sfârşitul anului 14 avioane în care pasagerii pot
PROPUNERE
Avioane cu locuri în picioare
Prima companie aviatică privată din China, Spring Airlines, a anunţat că va introduce până la sfârşitul anului 14 avioane în care pasagerii pot călători în picioare.
Măsura ar reduce cu 20% costurile companiei dar şi taxele de aeroport pentru pasageri. Noile aeronave vor transporta cu până la 40% mai multe persoane. Pasagerii vor sta pe scaune de bar şi vor avea centură de siguranţă în jurul taliei.
TEHNICĂ
Vede datorită unui dinte
Un orb şi-a văzut pentru prima dată soţia după ce şi-a implantat un dinte în ochi. Martin Jones (42 de ani) a rămas orb acum 12 ani, când un tub de aluminiu topit i-a explodat în faţă.
Caninul smuls din gură de către doctori şi implantat în ochiul drept l-a ajutat să vadă din nou. Dintele a susţinut timp de trei luni fixarea unei lentile care a permis luminii să ajungă la retină, iar apoi a fost pus la locul lui.
DESCOPERIRE
Burta de la bere, moştenită genetic
Iubitorii de bere pot consuma până la un litru din licoarea preferată fără a-şi face griji pentru burtă. Cercetătorii din Germania şi Suedia au concluzionat că burta nu creşte din cauza berii, ci este moştenită genetic. Ei au analizat timp de opt ani şi jumătate peste 20.000 de persoane, bărbaţi şi femei.
CLASAMENT
Costa Rica, paradisul lumii
Cei mai fericiţi oameni din lume trăiesc în Costa Rica, potrivit unei anchete realizate de asociaţiile ecologiste din Marea Britanie. Peste 85% dintre locuitorii de aici se declară fericiţi, având o speranţă de viaţă de 78,5 ani.
De altfel, America Latină monopolizează nouă din primele zece locuri ale clasamentului, în timp ce România se află pe locul 70, SUA pe locul 114, iar Zimbabwe este ţara cu cei mai nefericiţi oameni.