VIDEO Patru planete descoperite recent sunt clone ale Terrei din afara Sistemului Solar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telescopul Kepler de la NASA a detectat 461 de exoplanete, potenţiale candidate pentru prima planetă în afara Pământului care să poată găzdui viaţă şi chiar extratereştri, inclusiv patru planete care ar putea să susţină viaţa aşa cum o ştim noi pe Pământ.

Exoplanetele au fost anunţate ieri de către NASA şi sunt un nou „stoc“. De când funcţionează, telescopul Kepler a detectat 2.740 de exoplanete în afara sistemului nostru solar. Cu toate acestea, doar 105 dintre acestea au fost confirmate în cele 22 de luni de existenţă ale telescopului, prin cercetările specialiştilor. Cu toate că nu foarte multe sunt confirmate, oamenii de ştiinţă consideră că 90% ar trebui să existe cu adevărat.

Patru dintre planetele noi sunt super-Pământuri, adică mai mari de două ori decât Terra, cu orbite în jurul unor stele care sunt potrivite pentru a susţine viaţa. Această distanţă este calculată şi depinde de posibilitatea existenţei apei pe acea planetă, în funcţie de distanţa faţă de stea.

Misiune scumpă către exoplanete

Proiectul Kepler de la NASA a costat 600 de milioane de dolari şi a fost lansat în martie 2009 şi a fost creat pentru detectarea de planete locuibile în afara Sistemului nostru Solar.

Telescopul detectează planetele prin identificarea luminii pe care o fac aceste planete când trec printr-o anumită poziţie din faţa stelei lor. Telescopul Kepler trebuie să detecteze trei astfel de treceri ale unei exoplanete pentru a identifica şi a hotărî că este vorba despre un corp ceresc care poate intra în această categorie.

Pe lângă studiul legat de exoplanete, cei de la Kepler au declarat că au identificat 17 miliarde de „lumi“ de dimensiunea Terrei în galaxia Calea Lactee.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”