VIDEO Materialul care te face invizibil, mult mai aproape de realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O variantă miniaturizată a unei mantii de invizibilitate a fost deja construită de cercetători. Deşi nu funcţionează ca în filme, "mantia" funcţionează momentan în lumina microundelor, nu şi pentru lumina vizibilă.

Cercetătorii de la Universitatea Texas din Austin au creat un material care-i aduce mai aproape de realizarea unui înveliş care să respingă sau să "distrugă" lumina în totalitate, astfel făcând obiectele invizibile şi ar putea să-i ascundă pe oameni chiar în timpul zilei.

Invenţia a fost realizată dintr-un material numit metaecran, creat din bucăţi de cupru ataşate unui film flexibil de policaronat. Fâşiile de cupru au o grosime de doar 66 de micrometri, iar filmul din policarbonat are 100 de micrometri grosime. Cele două materiale sunt combinate într-un model diagonal, ca o plasă de prins peşte.

Oamenii de ştiinţă au încercat de data aceasta o abordare diferită. Dacă prima încercare de a crea un material care respinge lumina şi face obiectele invizibile a fost bazată pe ideea de a face lumina să se strecoare pe lângă un material, acum ei au vrut să anuleze lumina şi aceasta să nu fie respinsă de un obiect, astfel făcând acel lucru invizibil ochiului uman.

Andrea Alu, şefa cercetării de la Universitatea din Texas, a realizat experimentul pe o fâşie de 18 centimetri expusă la lumină de microunde. Ea susţine, potrivit livescience.com, că această tehnologie poate fi folosită pe orice material, nu numai pe cele cu formă regulată.

"Am demonstrat că nu avem nevoie de un material care să respingă reflexia luminii. O suprafaţa simplă şi cu un anumit model ar putea fi suficientă şi mai eficientă", a declarat Andrea Alu.

Cercetătorii spun că mai au de lucru până când să extindă tehnologia, dar pe viitor ar putea fi aplicată în dispozitive noninvazive şi instruente biomedicale. Profesorul Alu consideră că, în principiu, tehnica folosită va putea fi utilizată şi la ascunderea obiectelor în lumină vizibilă. "De fapt, metaecranele sunt mai uşor de realizat pe frecvenţe vizibile, decât pe astfel de metamateriale. Acest concept ne-ar putea aduce mai aproape de o abordare practică“, a declarat profesorul Alu.

Puteţi vedea discursul profesorului Alu în timpul conferinţei TedX, publicat pe YouTube la mijlocul lui februarie. 

Iată o abordare a armatei americane. Pentru materiale invizibile, ei reflectă lumina pentru a se pierde în mediul înconjurător. Detalii în video. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare