SpaceX a lansat a doua tranşă din constelaţia de sateliţi Starlink

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania spaţială americană SpaceX a lansat luni a doua tranşă de sateliţi din viitoarea sa constelaţie "Starlink", destinată să furnizeze internet din spaţiu şi care ar putea număra într-o zi până la 42.000 de sateliţi, anunţă AFP.

O rachetă Falcon 9 a decolat fără incidente de la baza Cape Canaveral din Florida, la ora 14.56 GMT, transportând la bord 60 de sateliţi, potrivit unei transmisiuni a lansării în direct pe pagina de internet a companiei create de Elon Musk.

SpaceX vrea să facă parte din viitoarea piaţă a internetului furnizat din spaţiu, la care aspiră numeroase companii rivale precum startup-ul OneWeb sau gigantul Amazon, care este mult mai avansat în acest domeniu (proiectul Kuiper).

Elon Musk speră ca pe termen lung să câştige între 3% şi 5% din piaţa mondială a internetului, o cotă evaluată la 30 miliarde de dolari anual, adică de zece ori mai mult decât sumele câştigate cu lansatoarele sale. Scopul este să finanţeze dezvoltarea rachetelor şi navelor spaţiale. Patronul SpaceX visează să colonizeze planeta Marte.

Societatea coaliforniană a obţinut de la autorităţile americane autorizaţia de a lansa 12.000 de sateliţi, repartizaţi pe mai multe orbite, dar a depus cerere de frecvenţe pentru 30.000 de sateliţi suplimentari.

Constelaţia "Starlink" trebuie să furnizeze internet de mare viteză pe Terra. Mini-sateliţii se vor afla la o altitudine relativ joasă (550 de kilometri primii sateliţi).      

SpaceX a lansat primii 60 de sateliţi în luna mai, constelaţia fiind operaţională de anul viitor pentru Canada şi nordul Statelor Unite. 

Potrivit societăţii, va fi nevoie de 24 de lansări pentru ca restul planetei să fie acoperit.                

Există în prezent puţin peste 2.100 de sateliţi activi pe orbită în jurul Pământului. Perspectiva de a adăuga încă 42.000 creează o dublă îngrijorare. 

Astronomii se tem, pe de o parte, că aceste constelaţii ar putea compromite observaţiile prin telescop de pe Terra. Cea de-a doua preocupare este aglomerarea orbitelor terestre joase (până la 1.500 sau 2.000 de kilometri) care cresc riscul de coliziune între sateliţi.

Mai multe pentru tine:
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL