Roboţii ar putea fi mai inteligenţi decât oamenii până în anul 2100

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inteligenţa roboţilor ar putea-o depăşi pe cea a oamenilor în câţiva ani FOTO Reuters

Cu toate că ideea de maşinării superinteligente pare ruptă din filme precum „Terminatorul“ sau „Matrix“, experţii sunt de părere că tehnologia ar putea avansa suficient de mult în acest secol ca inteligenţa artificială să o depăşească pe cea a oamenilor, potrivit livescience.com.

Unii oameni de ştiinţă cred într-un viitor utopic în care oamenii îşi vor putea depăşi limitările cu ajutorul maşinăriilor, iar alţii consideră că omenirea va fi absorbită de organismele bazate pe inteligenţă artificială. 

Futurologul Ray Kurzwell crede că maşinăriile vor fi la fel de inteligente ca şi oamenii până în anul 2029 şi că, în 2045, „computerele vor fi de miliarde de ori mai puternice decât fiinţele umane“.

Bill Hibbard, un alt cercetător, nu crede că acest lucru se va întâmpla atât de repede, însă este de părere că singularitatea va avea loc „în timpul vieţii persoanelor născute deja“, adică până la sfârşitul secolului 21.

Există şi oameni de ştiinţă care sunt sceptici în această privinţă. Ernest Davis, de la Universitatea din New York, susţine că nu există semne care să indice că ne apropiem de singularitate. 

Cu toate că maşinăriile pot bate oamenii la şah şi pot îndeplini diverse sarcini, inteligenţa lor nu poate fi comparată nici cu cea a unui copil de şapte ani când vine vorba de limbaj, simţul realităţii sau intuiţie, spune Davis.

Singularitatea nu va fi neapărat un lucru rău. Oamenii ar putea să-şi facă upgrade-uri cibernetice, iar potrivit economistului Robin Hanson, economia s-ar putea dubla la fiecare săptămână sau lună. Productivitatea ar fi incredibil de mare deoarece oamenii ar fi înlocuiţi în totalitate de maşinării.

Totuşi, această creştere majoră a productivităţii ar putea avea efecte negative asupra mediului. „O societate bazată pe roboţi nu se va teme să distrugă natura“, a declarat Hanson. Există unii oamenii de ştiinţă care cred că singularitatea se petrece deja.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”