Peste trei decenii de când românul Dumitru Prunariu a scris istorie în explorarea spaţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Prunariu, primul român în spaţiu.

În anul 1981, pe data de 14 mai, misiunea sovietică Soyuz 40 intra în spaţiul cosmic. La bordul ei se aflau doi cosmonauţi: Leonid Popov, din Uniunea Sovietică, şi Dumitru Prunariu, din Republica Socialistă România a acelor vremuri.

Astăzi, se împlinesc 34 de ani de la data la care Dumitru Prunariu devenea primul şi singurul astronaut român care a ajuns vreodată în spaţiu.

În 1981, Prunariu devenea astfel primul cosmonaut de origine română care trecea de linia Karman şi al 103-lea om în spaţiu, petrecând acolo nu mai puţin de 7 zile, 20 de ori şi 40 de minute.

“Cred că cel mai greu moment a fost nu acolo sus, ci poate cu o zi înainte de a pleca în Cosmos, pentru că atunci ai în sfârşit timp să te gândeşti la ce va urma în viitorul foarte apropiat. Eşti convins că tehnica te ajută, că este fiabilă, că o stăpâneşti foarte bine. Dar în acelaşi timp există şi un sentiment uman de reţinere.

<a href="http://playtech.ro/2015/dumitru-prunariu-spatiu-aniversare/" target="_blank" rel="nofollow">Vezi la Playtech întreaga poveste a lui Dumitru Prunariu!</a>

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”