O expediţie ştiinţifică a ajuns la cel mai mare copac din Amazonia VIDEO

0
Publicat:

După trei ani de planificare, cinci expediţii şi o călătorie de două săptămâni prin junglă, o echipă de 19 oameni de ştiinţă a ajuns la cel mai mare copac descoperit vreodată în pădurea tropicală amazoniană, un specimen impunător de mărimea unei clădiri de 25 de etaje, informează France Presse sâmbătă.

Cel mai mare arbore din pădurea amazoniană are 88,5 metri înălțime FOTO Captură Twitter

Arborele uriaş, al cărui vârf trece dincolo de coronament, aflat în rezervaţia naturală a râului Iratapuru din nordul Braziliei, este un dinizia excelsa de 88,5 metri înălţime şi 9,9 metri în diametru.

Cercetătorii l-au reperat pentru prima dată pe imagini din satelit în 2019, iar o echipă de cercetători, ecologişti şi ghizi locali au încercat să ajungă la el în acelaşi an.

Dar după zece zile de mers pe un teren dificil, epuizaţi, cu puţine provizii şi cu un membru al echipei care s-a îmbolnăvit, au fost nevoiţi să se întoarcă.

Alte trei expediţii în regiunea îndepărtată a Văii Jari, la graniţa dintre statele Amapa şi Para, au dus la descoperirea altor câtorva arbori giganţi, inclusiv a celui mai mare arbore de nuci brazilian înregistrat vreodată în Amazon, cu o înălţime de 66 de metri.

Dar uriaşul dinizia excelsa a rămas de neatins până la expediţia din 12-25 septembrie, în timpul căreia cercetătorii au parcurs 250 de kilometri cu barca şi peste 20 kilometri pe jos prin jungla muntoasă pentru a ajunge la el.

Grupul a prelevat eşantioane care vor fi analizate pentru a afla cât de bătrân este copacul şi cât de mult carbon stochează.

Copacii uriaşi din această zonă cântăresc până la 400.000 de tone, din care aproximativ jumătate reprezintă carbon absorbit din atmosferă, a declarat inginerul silvic Diego Armando Silva de la Universitatea Federală din Amapa. Acesta a estimat vârsta arborelui la 400 - 600 de ani.

În ciuda faptului că se află în zone îndepărtate, aceşti giganţi sunt ameninţaţi.

Lemnul de dinizia excelsa este apreciat de tăietorii de lemne, iar rezervaţia este invadată de căutători de aur ilegali, explică Jakeline Pereira, de la ONG-ul Imazon, care a luat parte la expediţie.

În ultimii trei ani, defrişările anuale medii din Amazonia braziliană au crescut cu 75% faţă de deceniul precedent. 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”