Misiunea spaţială BepiColombo a pornit într-o călătorie de şapte ani spre Mercur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misiunea BepiColombo, un proiect comun al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi al Agenţiei Spaţiale Japoneze (JAXA), a pornit într-o călătorie de şapte ani spre Mercur, pentru a cerceta cea mai mică şi cea mai puţin explorată planetă din sistemul nostru solar, relatează Reuters.

Misiunea BepiColombo, a treia din istorie care va vizita Mercur, a decolat vineri de la Portul Spaţial European din Guiana Franceză, la ora locală 10:45 p.m. (sâmbătă, ora 01:45 GMT), potrivit agenţiei spaţiale japoneze JAXA.

”Lansarea BepiColombo este un eveniment de o importanţă uriaşă pentru ESA (Agenţia Spaţială Europeană) şi JAXA şi va fi urmat de multe alte succese extraordinare”, a declarat directorul general al ESA, Jan Woerner, într-un comunicat.

”Dincolo de finalizarea acestei călătorii dificile, această misiune va avea ca rezultat o cantitate uriaşă de date ştiinţifice”, a spus acesta.

Planeta Mercur a fost vizitată de puţine nave spaţiale din cauza proximităţii sale de Soare, la o distanţă de sub 60 de milioane de kilometri, comparativ cu distanţa de 150 de milioane de kilometri la care se află Pământul, ceea ce face ca orice călătorie să fie dificilă.

Temperaturile de la suprafaţa lui Mercur pot atinge maxime de peste 400 de grade Celsius în timpul zilei şi pot scădea la minus 170 de grade Celsius în timpul nopţii.

Sonda spaţială Mariner a NASA, lansată spre Mercur în 1973, a cartografiat 45% din suprafaţa planetei, iar misiunea MESSENGER a fost trimisă trei decenii mai târziu, în 2004, pentru a încheia studiul.

BepiColombo, numită în onoarea matematicianului şi inginerului Giuseppe (Bepi) Colombo, va ieşi din câmpul gravitaţional al Pământului la un an şi jumătate după lansare şi îşi va continua apoi călătoria. Misiunea va survola de două ori planeta Venus şi de şase ori Mercur, înainte de a intra pe orbita acestei planete, în decembrie 2025.

Ulterior, BepiColombo va lansa două nave spaţiale orbitale separate pe care le transportă, Mercury Planetary Orbiter (MPO) a ESA şi Mercury Magnetospheric Orbiter (MMO) a JAXA.

MPO va studia suprafaţa şi compoziţia internă a planetei Mercur, pentru a stabili conţinutul de fier şi a examina de ce miezul acesteia este parţial lichid.

Nava MMO va colecta date referitoare la magnetosfera planetei.

Ambele nave orbitale vor studia Mercur timp de un an,cu posibilitatea ca cercetarea să fie prelungită cu un an.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort