Marte trebuie bombardată cu bombe termonucleare, susţine Elon Musk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă până acum nu ai aflat cine este Elon Musk pentru creaţiile sale, poate îţi va atrage atenţia prin propunerea de a lansa bombe termonucleare pe Marte. Deşi pare absurd să faci asta, el nu crede acelaşi lucru şi are o explicaţie.

Dacă planul lui Elon Musk ar fi pus în aplicare, bombele nucleare nu ar mai reprezenta un pericol doar pentru planeta noastră, ci şi pentru Marte, pe care NASA începe să o ia din ce în ce mai mult în considerare ca un potenţial înlocuitor al Pământului în viitor. Acest lucru necesită timp şi investigaţii amănunţite, însă antreprenorul Elon Musk, cunoscut pentru companiile SpaceX şi Tesla Motors, vine cu o propunere mult mai rapidă, scrie The Independent.

În emisiunea  “Late Show with Stephen Colbert”,  Musk a afirmat că există două posiblităţi de a pregăti Marte pentru oameni, însă el ar miza pe a doua care este mult mai interesantă. Prima variantă este crearea unui climat prin eliberarea în atmosfera planetei a unor gaze care să genereze un efect de seră. Cum acest proces ar dura foarte mult timp, propunerea preferată a lui Musk presupune lansarea unor bombe termonucleare care să creeze un climat asemănător celui de pe Terra.

Când prezentatorul emisiunii l-a întrebat dacă nu vede nimic în neregulă cu această propunere şi dacă măcar este posibil aşa ceva, Musk i-a spus că deşi primul experiment de a îşi lansa racheta SpaceX a eşuat, în mai puţin de doi sau trei ani va putea inclusiv să ia pasageri într-o eventuală vizită către Marte. Să sperăm că aceşti doi, trei sau poate patru ani îi vor ajunge lui Elon Musk să îşi reevalueze viziunea de cucerire a planetei şi să găsească ceva mai paşnic. 

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare