Invenţii revoluţionare născute din greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artificiile au fost descoperite de un bucătar

De multe ori stăm şi ne gândim cum i-a venit cuiva în minte să inventeze artificiile? Sau zaharina? Sau razele X? Ei bine, se pare că multe dintre invenţiile care ne-au schimbat viaţa au fost, de fapt, descoperite din greşeală.

Îl folosiţi probabil în fiecare zi, dar nu ştiţi că "a venit pe lume" din greşeală. Nici Percy Spencer, un inginer care experimenta cu undele generate de radar, n-ar fi descoperit cuptorul cu microunde dacă acestea nu i-ar fi topit bucata de ciocolată pe care o avea în buzunar. Curiozitatea l-a împins pe Percy să experimenteze cu un ou, iar astfel a descoperit că microundele generau o creştere extrem de rapidă a temperaturii în interiorul acestuia. După ce a văzut cum grăunţele de porumb se expandează, Percy a ştiut că a descoperit ceva cu adevărat revoluţionar.

Nici revoluţionarul medicament Viagra "nu a venit pe lume" în mod intenţionat. De fapt, chimiştii Pfizer voiau o pastilă care să trateze bolile de inimă. În schimb, s-au ales cu una care tratează disfuncţia erectilă. Viagra a dat tonul unei industrii care astăzi atinge anual aproape şase miliarde de dolari.

Revelion după Revelion le admirăm, dar niciodată nu ne punem problema: Cum au apărut artificiile? Potrivit legendei, un bucătar necunoscut din China experimenta prin bucătărie şi din greşeală a amestecat cărbune cu sulf şi nitrat. Când amestecatura a fost pusă într-un tub de bambus, a explodat.

În mod ironic, Alexander Fleming voia să descopere un "medicament minune" care să poată vindeca boli. Omul de ştiinţă a descoperit penicilina abia când îşi arunca experimentele. Unii susţin că o contribuţie enormă în descoperirea antibioticului a avut-o Victor Babeş, care a sugerat că substanţele elaborate de microorganisme pot fi utilizate în scop terapeutic.

Când îi scuturăm dimineaţa în bolul plin cu lapte, nici nu ne gândim că au fost descoperiţi fiindcă doi fraţi, John şi Will Kellogg, au lăsat pe aragaz mai multe zile un bol cu cereale de grâu fierte. Amestecătura era plină de mucegai, dar fraţii Kellogg au ştiut să elimine această „parte neplăcută" şi au creat fulgii de porumb.

Excentricul fizician Wilhelm Roentgen voia să cerceteze proprietăţile tuburilor catodice atunci când a descoperit razele X. Când lumina trecea prin tuburile din experiment, Wilhem a observat că hârtiile fluorescente din laboratorul său erau iluminate.

Vital pentru inimile bolnave, pacemaker-ul a fost descoperit de un inginer electrician care făcea studii despre hipotermie şi încerca să folosească încălzirea radioelectrică pentru a aduce corpul la temperatura normală.

Zaharina, îndulcitorul folosit de diabetici, a fost inventat de nişte "mâini nespălate". Mai exact, Constantin Fahlberg s-a dus acasă după ce o zi întreagă a lucrat în laborator cu catran. În momentul în care a gustat din rulorile nevestei sale a descoperit că acestea erau foarte dulci. După o ceartă cu soţia sa, Fahlberg şi-a dat seama că gustul trebuia să vină de pe mâinile lui, pe care nu şi le spălase.

Richard Jones, un inginer naval care voia să măsoare energia pentru navele de luptă, a descoperit arcul slinky fără să vrea. În timp ce lucra cu nişte arcuri sub presiune, unul dintre ele a căzut pe jos şi a început să sară din loc în loc. Astfel, i-a venit lui Jones ideea acestei jucării care şi astăzi fascinează copiii.

Post-it-urile au fost inventate în timp ce Spencer Silver, un cercetător de la 3M Laboratories, încerca să găsească un adeziv puternic. De fapt, a descoperit unul mai slab, care se lipea şi se dezlipea de obiecte fără să lase vreo urmă.

În timp ce îşi călca hainele, un inginer Canon nu s-a uitat şi a pus fierul de călcat pe un stilou. Câteva clipe mai târziu, cerneala a ieşit din stilou, iar acest principiu a dus la crearea imprimantelor cu jet de cerneală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie