Imagini din interiorul capsulei cu care a călătorit Bezos în spaţiu. „Este cea mai bună zi din viaţa mea” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din interiorul rachetei cu care Bezos a călătorit în spaţiu. FOTO: Captură YouTube

Miliardarul american Jeff Bezos a călătorit, marţi, alături de alţi trei pasageri, până la limita spaţiului în primul zbor de turism spaţial al companiei Blue Origin. Deşi plimbarea supersonică a durat doar 11 minute, echipajul s-a bucurat de întreaga aventură, iar cei patru s-au distrat pe cinste în momentele de gravitaţie zero.

Alături de cel mai bogat om din lume, s-au aflat fratele miliardarului, Mark, pioniera în domeniul aviaţiei Wally Funk, de 82 de ani, şi primul client plătitor al Blue Origin, un olandez de 18 ani, Oliver Daemen. Aceştia din urmă au devenit cea mai vârstnică, respectiv cea mai tânără persoană care călătoreşte în spaţiu din istorie.

În imaginile difuzate de CNN după revenirea lor pe Pământ se poate vedea cum cei patru s-au bucurat de fiecare moment şi au profitat din plin de minutele de gravitaţie zero. Aceştia s-au jucat cu o minge de ping-pong şi au mâncat câteva bomboane „în zbor”.

„Este incredibil”, a exclamat unul dintre pasagerii New Shepard, în timp ce Wally Funk poate fi auzită cum declară că îi place la nebunie experienţa.

„Este cea mai bună zi din viaţa mea”, a spus miliardarul Jeff Bezos, după întoarcerea în siguranţă pe Pământ.

„Mi-a plăcut fiecare minut, mi-ar fi plăcut să dureze mai mult”, a spus Wally Funk adăugând că este „nerăbdătoare să se reîntoarcă” în spaţiu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete