Dovada că Pământul şi Marte conţin aceeaşi materie primă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de cercetători a studiat compoziţia rocilor din probele de pe Marte şi a ajuns la concluzia că planeta s-a format din aceleaşi unităţi de bază ca şi Pământul.

Diferenţele între planeta noastră şi Marte au apărut ulterior, în evoluţia lor. Planetele au surse similare de apă, meteoriţii, conform studiului. Spre deosebire de Pământ, rocile marţiene care conţin substanţe volatile, nu reciclează apa în adâncime, în interiorul planetei.

Prezenţa apei pe Marte, de la originea la abundenţa şi formarea sa, este un subiect controversat în lumea ştiinţifică. Canalele sculptate din emisfera sudică a planetei sugerează existenţa apelor curgătoare, dar vârsta acestui teren este foarte mare, spun specialiştii. Acesta este motivul pentru care ei descriu planeta timpurie „caldă şi umedă”, pe când Marte este în prezent „rece şi uscată”, conform oamenilor de ştiinţă de la „Carnegie Institution for Science”.

Formarea crustei şi a interiorului planetei Marte este un alt subiect dezbătut în lumea ştiinţifică, în comparaţie cu evoluţia Terrei. Cercetătorii de laJohnson Space Center al NASA şi cei de la Lunar and Planetary Institute, din Houston, au analizat concentraţiile de apă şi hidrogen din interiorul cristalelor aflate în meteoriţi marţieni, pentru a determina istoria apei pe planetă. Meteoriţii primitivi aveau o compoziţie diferită: unul era bogat în hidrogen, celălalt nu conţinea elemente volatile.

Unul dintre ei pare să nu se fi schimbat mult în călătoria sa din mantaua planetei către suprafaţă. Acesta are o compoziţie similară cu cea a Pământului, se arată în studiu. Cel de-al doilea, în schimb, cel lipsit de substanţe volatile, a intrat în contact cu crusta şi atmosfera lui Marte.

Meteoritul aflat în adâncime aduce dovezi că exista apă pe planeta nou formată. „Există teorii contradictorii în legătură cu diferenţele de compoziţie dintre cei doi meteoriţi. Înainte de acest studiu, nu exista nicio dovadă directă de existenţă a mostrelor unui Marte primitiv în lava planetei”, a specificat Tomohiro Usui, coordonatorul cercetării. Echipa a dedus din aceste informaţii că istoria geologică a apei de la suprafaţă a diferit mult de cea din interiorul planetei.

Pentru a înţelege procesele din evoluţia planetei Marte, sunt necesare mai multe informaţii atât despre suprafaţă, cât şi referitoare la compoziţia interioară, au concluzionat cercetătorii. Studiul este finanţat de NASA.
Carnegie Institution for Science este o organizaţie nonprofit privată fondată în 1902, cu sediul în Washington şi având şase departamente de cercetare pe teritoriul SUA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie