De ce rugineşte Luna? După ce descoperirea i-a şocat, oamenii de ştiinţă cred că au găsit un răspuns
0A fost nevoie de ceva timp pentru ca oamenii de ştiinţă să înţeleagă de ce satelitul natural al Pământului a început să ruginească - în definitiv, oxigenul, unui dintre cele două elemente cruciale în procesul de apariţie al ruginiei, nu se găseşte pe Lună, dar experţii NASA cred că au găsit în final explicaţia, scrie CNN.
În 2008, sonda indiană Chandrayaan-1, a orbitat în jurui Lunii şi a colectat date de-o importanţă crcuailă pentru diferite descoperiri făcute în ultimii ani. Printre acestea, se numără şi descoperirea că suprafaţa selenară ascunde molecule de apă. Mai mult, sonda a fost dotată şi cu un instrument construit de NASA capabil să analizeze compoziţia minerală a satelitului natural. Recent, cercetători de la NASA şi de la Institutul de Geofizică şi Planetologie din Hawaii au analizat datele şi au fost lăsaţi fără cuvinte - datele arătau clar faptul că suprafaţa selenară conţine urme de hematit, o formă de oxid de fier numită, popular, rugină. Chiar dacă sunt nenumărate roci cu care au compoziţii ridicate de fier pe Lună, rugina este produsă doar atunci când fierul este expuse oxigenului şi apei.
„Prima dată nu mi-a venit să cred. Nu ar trebui să existe aşa ceva pe baza condiţiilor de pe Lună”, spune Abigal Fraeman, cercetătoare în cadrului NASA. Nu doar că nu există aer pe lună, explică aceasta, dar suprafaţa este scăldată de hidrogen purtat de vânturile solare. Rugina apare atunci când oxigenul elimină electroni din fier, în timp ce hidrogenul face fix opusul, adăugând electroni.
„E foarte interesant”, spune Shuai Li de la Universitatea din Hawaii, principalul autor al studiului. „Luna este un mediu groaznic pentru formarea ruginei”.
După luni de cercetare, echipa de oamenii de ştiinţă crede, însă, că a găsit răspunsul. Nu doar atât, dar Pământul pare principalul vinovat pentru ruginirea Lunii. Un indiciu important a fost faptul că rugina era mai concentrată pe partea dinspre planeta noastră. Pământul, explică aceştia, este învăluit într-un câmp magnetic, iar vânturile solare acţionează asupra acestui câmp creând un efect ceva ce poate fi descris drept o coadă magnetică în care luna intră cu trei zile înainte să fie plină şi îi ia şase zile s-o traverseze. În acest timp, oxigen de pe Pământ traversează prin coada magnetică pentru a ajunge pe suprafaţa selenară unde interacţionează cu particule de apă pentru a crea rugina. Mai mult, această coadă magnetică blochează aproape toate vânturile solare, Luna fiind temporar protejată de valurile de hidrogen şi având astfel timp să ruginească.
„Ipoteza noastră este că hematitul selenar se formează prin oxidarea fierului de pe suprafaţa satelitului de către oxigenul din atmosfera superioară a Pământului”, mai spune Li „Descoperirea îmbunătăţeşte considerabil ce ştim despre regiunile polare ale satelitului natural al Pământului. Planeta noastră a jucat un rol important în evoluţia suprafeţei selenare.
Rămân, însă, o serie de întrebări care necesită clarificări. De exemplu, au fost găsite unele urme mai reduse de rugină şi pe faţa îndepărtată a Lunii, unde oxigenul de pe Pământ nu ar trebui să poată ajunge. Este, de asemenea, neclar cum interacţionează mai exact apa de pe Lună cu rocile. Pentru a culege mai multe date care să le permită elucidarea acestor întrebări, oamenii de ştiinţă de la NATA construiesc în prezent o nouă versiune a aparatului care a colecţionat datele existente despre compoziţia minerală a Lunii.