De ce a murit Beethoven: cercetătorii i-au analizat ADN-ul. Pierderea auzului la 20 de ani, un mister

0
Publicat:

Un nou studiu publicat miercuri a ajuns la mai multe concluzii referitoare la ascendenţa şi problemele de sănătate al compozitorului Ludwig van Beethoven, relatează DPA/TCA şi AFP, citate de Agerpres.

Ludwig van Beethoven. FOTO Arhivă

Mostre de ADN din opt şuviţe de păr prezentate ca aparţinând legendarului compozitor, din colecţii publice sau private au fost examinate printr-o analiză genomică, în urma căreia cercetătorii au stabilit că cinci dintre acestea provin de la un singur individ de sex masculin, fiind datate la începutul secolului al XIX-lea, acoperind ultimii şapte ani din viaţa lui Beethoven (ele sunt aproape sigur autentice, potrivit cercetătorilor).

Istoria a două dintre cele cinci şuviţe este neîntreruptă timp de două secole, fiind susţinută de o documentaţie bogată. Una i-a fost oferită în 1826 de către Beethoven unui prieten muzician, iar cea de-a doua provine de la un prieten de familie care s-a ocupat de înmormântarea compozitorului.

Secvenţierea ADN-ului a fost efectuată în Germania, în laboratorul de antropologie de la Institutul Max-Plank din Leipzig, unde sunt studiaţi, de obicei, oamenii preistorici.

În comparație cu analiza oaselor, „în păr, ADN-ul este foarte degradat", a explicat Johannes Krause, şeful departamentului de genetică al institutului şi coautor al studiului.

A fost nevoie de câţiva metri de păr şi, în cele din urmă, trei sferturi din genom (totalitatea genelor unei fiinţe vii) au putut fi cartografiate.

Infectat cu virusul hepatitei B

Concluzia oamenilor de ştiinţă a fost că Beethoven avea o predispoziţie genetică pentru boli hepatice şi că, în lunile anterioare morţii sale, era infectat cu virusul hepatitei B, o boală inflamatorie care afectează ficatul.

Toate acestea, alături de consumul regulat de alcool, prezintă „explicaţii plauzibile" pentru moartea lui Beethoven, în 1827. Astfel, studiul exclude variata moarţii din cauza otrăvirii cu plumb.

„Nu se poate exclude faptul că Beethoven însuşi ar fi ilegitim"

Se crede că bunica lui Ludwig van Beethoven ar fi avut o relaţie extraconjugală care a dus la naşterea tatălui compozitorului, după cum susţine Maarten Larmuseau, coautor al studiului şi profesor de genealogie genetică la Universitatea Leuven din Belgia.

„Nu se poate exclude faptul că Beethoven însuşi ar fi ilegitim", a spus Tristan Begg, cercetător la Universitatea din Cambridge şi autor principal al studiului. "Este o posibilitate", a adăugat el.

Misterioasa pierdere a auzului suferită de Beethoven.

Cercetătorii nu au reuşit însă să găsească răspunsuri legate de misterioasa pierdere a auzului suferită de Beethoven, la vârsta de 20 de ani, sau de problemele gastrointestinale care l-au chinuit de-a lungul vieţii,  dar au eliminat de pe lista cauzelor probabile otoscleroza sau boala Paget, respectiv boala celiacă şi intoleranţa la lactoză.

Ludwig van Beethoven şi-a exprimat dorinţa, într-o epistolă scrisă într-un moment de disperare și adresată, în 1802, fraţilor săi, ca boala lui să fie descrisă după moartea sa şi făcută publică.

„Am căutat să îndeplinim această dorinţă", a declarat într-o conferinţă de presă Tristan Begg.

Compozitorul s-a născut în decembrie 1770 la Bonn, în Germania şi a murit la 26 martie 1827, la Viena, la vârsta de 56 de ani.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%