Climate Change Summit, pentru un viitor mai verde. S-au deschis înscrierile pentru cea de-a doua ediție din București

0
Publicat:

Un viitor mai verde este în lucru: Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, cu focus pe identificarea soluțiilor aplicabile în multiple sectoare, va avea loc în perioada 19 - 20 octombrie, la București.

Climate Change Summit, un eveniment pentru un viitor mai verde

Pe durata celor două zile, zeci de lideri din domeniul inovării climatice şi politicilor de mediu, cercetători, antreprenori şi oficiali guvernamentali se vor reuni într-un efort comun de a găsi soluţii la nivel local și regional pentru un viitor sustenabil. Evenimentul este deschis publicului, iar înscrierile se fac pe climatechange-summit.org.

Aflat la cea de-a doua ediție, Climate Change Summit, un proiect organizat de Social Innovation Solutions, organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale în calitate de inițiator și partener fondator, anunță deschiderea sesiunii de aplicații pentru cei care vor să participe la eveniment. Înscrierile se fac în baza completării unui formular, cei interesați putând participa fizic la eveniment pe 19-20 octombrie, sau online, pe site-ul climatechange-summit.org.

Climate Change Summit este primul eveniment de acest gen din România, care devine loc anual de întâlnire pentru antreprenori, oficiali guvernamentali, cercetători și lideri ai societății civile care împărtășesc o viziune comună pentru un viitor mai verde. Finanțările sustenabile și rolul pe care start-up-urile îl pot avea în lupta împotriva schimbărilor climatice, soluții sustenabile în energie, agricultură și industria alimentară, economia circulară, tehnologiile momentului și importanța biodiversității sunt doar câteva dintre temele de pe agenda celei de-a doua ediții a evenimentului.

„Viitorul pe care ni-l imaginăm are nevoie de acțiune climatică din partea fiecărei persoane, iar subiectul schimbărilor climatice a devenit din ce în ce mai discutat în sfera publică. Cea de-a doua ediție a Summit-ului oferă contextul potrivit pentru conversații aplicate și concentrate pe soluții, facilitate de către experți locali și internaționali, reprezentanți din mediul civic, antreprenorial și instituțional, lideri de business și cercetători. Ultimii ani de crize globale și regionale ne arată cât de important este să construim împreună soluții pentru viitor și ne bucurăm să reușim iar să aducem la Summit expertiză relevantă internațională pentru a construi un viitor sustenabil, acasă, în România”, Ciprian Stănescu, Președinte și CEO, Social Innovation Solutions.

Printre cei 60 de invitați ai evenimentului, se numără lideri globali în domeniu, experţi şi antreprenori precum Elina Bardram, Head of International Relations Unit, DG Clima, Comisia Europeană; Hans van der Loo, Președinte, Institute of Integrated Economic Research; Linda Zeilina, CEO și fondatoare, The International Sustainable Finance Centre (ISFC); Peter Elwin, șeful programului Food & Land Use, Planet Tracker; Georgia Elliott Smith, Managing Director, Element Four, Paolo Piffaretti, CEO, Carbon X; François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale; Céline Coulibre-Duménil, Director CSR, Auchan Retail International sau Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Prima ediție, peste 1200 de participanți

Prima ediție a Climate Change Summit a avut loc în octombrie 2022 și a reunit peste 70 de speakeri globali și aproximativ 1200 de participanți la evenimente, discuții și dezbateri despre soluțiile la provocările climatice viitoare și transformările în energie, lanțul alimentar, orașe sau politici. De asemenea, aproape 1 milion de persoane au urmărit transmisiunea live pe Twitter și YouTube.

În cadrul primei ediții Climate Change Summit, echipa Social Innovations Solutions a realizat și cel mai mare exercițiu de foresight din România privind schimbările climatice, din care au rezultat 20 de scenarii pentru 2030 și soluții la cele mai probabile provocări din următorii opt ani. Totodată, s-a desfășurat în paralel programul Youth Ambassadors 4 Climate Action în cadrul căruia tineri antreprenori, lideri și experți au explorat cele mai sustenabile soluții pentru un viitor mai bun.

Climate Change Summit 2023 este organizat de Social Innovation Solutions, alături de BRD Groupe Société Générale, Auchan România în calitate de partener strategic, Mastercard - climate partner, și cu susținerea Société Générale Global Solution Center, European Climate Foundation și EPG.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul