Cele mai frumoase fotografii cu Pământul văzut din spaţiu. Luca Parmitano s-a întors de pe Staţia Spaţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei astronauţi au revenit de pe Staţia Spaţială Internaţională astăzi. Fiodor Iurchikhin, Karen Nyberg şi Luca Parmitano şi-au încheiat misiunea. Parmitano a devenit pentru câteva luni noua vedetă a Staţiei Spaţiale, cu ajutorul pozelor făcute Pământului.

Zborul de întoarcere a celor trei a ajuns pe Pământ la 4.49 ora României, iar Luca şi Karen se vor duce în Houston, unde se vor întâlni cu presa americană pe 13 noiembrie .

Luca a petrecut cinci luni pe Staţia Spaţială Internaţională, fiind primul italian care ajunge la bordul acesteia. A făcut mai mult de 30 de experimente ştiinţifice, a ieşit de două ori în afara Staţiei, dar a fost şi la limita morţii, când costumul lui a început să fie inundat cu apă.

Luca Parmitano este născut în 1976 şi face parte din Corpul Astronauţilor Europeni şi din Agenţia Spaţială Europeană (ESA). El se poate lăuda cu o carieră de pilot în Forţele Aeriene Italiene, unde a acumulat peste 2000 ore de zbor şi a pilotat mai bine de 20 tipuri de aeronave militare. Din anul 2009 el a fost ales să lucreze pentru ESA şi doi ani mai târziu a început misiunea "Volare" pe Staţia Spaţială Internaţională.

Toate fotografiile lui Parmitano pot fi văzute pe contul oficial al misiunii Volare de pe Flickr. 

Între viaţă şi moarte

Parmitano a avut probleme în august, în timpul unui drum în afara Staţiei. El şi-a povestit experienţa pe blogul său.

„Simt că apa îmi acoperă buretele de la urechi şi mă întreb dacă voi pierde semnalul audio. Trebuie să mă mut într-o poziţie verticală, pentru a desfăşura cablul de siguranţă. Mă dau peste cap. Atunci se întâmplă două lucruri: Soarele apune şi eu nu mai pot vedea nimic din cauza apei. Mai rău, apa îmi acoperă nasul şi mă scutur pentru a o îndepărta. Nu ştiu dacă la următoarea inspiraţie îmi voi umple plămânii cu oxigen sau cu apă. Nu pot să văd decât câţiva centimetri, nici măcar necesari pentru a atinge suporţii de care ne ţinem ca să ne mişcăm pe lângă Staţie”, povestea astronautul italian pe blogul de pe ESA.

Concluzia astronautului este de reţinut: „Spaţiul este dur, neospitalier şi suntem exploratori, nu colonişti. Lucrurile par simple, nu sunt. Să nu uităm asta”.

Detalii despre această problemă puteţi descoperi dând click aici. 

Parmitano - fotograful

Italianul a fost îndrăgit de oameni datorită fotografiilor pe care le-a făcut din spaţiu. Mai jos este inclusiv o poză cu Delta Dunării şi Constanţa, aşa cum au fost văzute de Parmitano.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Constanţa din spaţiu

Africa de Sud

Caraibe

Italia noaptea

Deşertul iranian

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent