Ce efect terapeutic are mirosul de transpirație asupra psihicului

0
Publicat:

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că mirosul de transpirație al altora ar putea fi util în terapia împotriva anxietății.

Oamenii de ştiinţă au folosit în experimentele lor transpiraţia din zona axilei FOTO Shutterstock

Mirosul poate evoca şi amintiri puternice. Așa cum știm, bebeluşii se nasc cu un puternic simţ al mirosului, cu o preferinţă pentru mamă şi laptele matern al acesteia. Prin urmare, pierderea capacităţii de a simţi mirosul altor persoane, cum ar fi partenerul şi copiii, poate provoca depresie şi sentimente de izolare.

Cercetătorii suedezi cred că mirosul corporal al altor persoane ar putea fi util în terapia împotriva anxietăţii sociale. Prin urmare, au început testele pe voluntari, relatează BBC. Primele rezultate vor fi făcute publice în cadrul unei conferinţe medicale care va avea loc săptămâna aceasta la Paris.

Oamenii de ştiinţă au folosit în experimentele lor transpiraţia din zona axilei. Bănuiala lor este că mirosul activează căile cerebrale legate de emoţii, oferind un efect calmant, dar este mult prea devreme pentru a spune dacă au dreptate.

Cercetătorii suedezi sugerează că mirosul corpului uman ar putea comunica starea noastră emoţională, fericită sau neliniştită, de exemplu, şi chiar să provoace reacţii similare la alte persoane care îl miros.

Aceştia au cerut voluntarilor să doneze sudoarea de la subraţ din momentul în care se uitau la un film de groază sau la o comedie. Apoi, 48 de femei cu anxietate socială au fost de acord să miroasă unele dintre aceste mostre, alături de o terapie mai convenţională numită "mindfulness", în cadrul căreia oamenii sunt încurajaţi să se concentreze pe aici şi acum, în loc să revină la gândurile negative.

Unele dintre femei au primit mirosuri corporale autentice pentru a le mirosi, în timp ce altora, grupul de control, li s-a dat în schimb aer curat. Cele care au fost expuse la transpiraţie au avut rezultate mai bune la terapie.

 „Transpiraţia produsă în timp ce o persoană era fericită a avut acelaşi efect ca şi în cazul unei persoane care a fost speriată de un clip de film. Aşadar, este posibil să existe ceva în ceea ce priveşte semnalele de chimioterapie umană din sudoare care afectează răspunsul la tratament”, a spus cercetătorul principal, Elisa Vigna, de la Institutul Karolinska din Stockholm.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete