Cât de periculoasă este furtuna solară care va atinge Pământul în zilele următoare? Ce spune un specialist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

O furtună solară atinge Pământul în aceste zile. Fluxul geomagnetic vine spre Terra cu o viteză de 600 de kilometri pe secundă, fenomenul fiind provocat de o erupţie pe Soare. Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti, a explicat la Digi24 ce se întâmplă de fapt şi dacă fenomenul este periculos pentru oameni.

„Nu avem de ce să ne îngrijorăm în momentul acesta. Noi trăim lângă o stea şi stelele nu au suprafaţă solidă. Din când în când, aruncă în spaţiu materie şi odată cu materia pe care o aruncă ele în spaţiu, iese şi lumină, raze X. Ies raze X din anumite zone, zonele active, şi de obicei lumina ajunge în 8 minute la Pământ, deci nu prea avem ce să facem, dar materia pe care o emite Soarele ajunge în 3 zile. Asta s-a întâmplat astăzi. Au fost trei erupţii, destul de mititele, pe Soare, iar material, gazul care a fost aruncat de acesta în spaţiul cosmic a ajuns la Pământ astăzi”, a arătat Adrian Şonka.

El spune că erupţiile au fost slabe şi nu avut efecte. El precizează că în cazul în care erupţiile ar fi fost intense, ar fi putut schimba puţin forma cîmpului magnetic, iar anumiţi sateliţi nu ar mai fi fost protejaţi de acesta.

Aurorele sunt produse de atmosfera noastră şi se văd numai de la polii magnetici ai planetei, pe unde intră, de fapt, ceea ce pleacă de la Soare. Acolo, câmpul magnetic al planetei noastre e mai „liber” şi poate intra materie în atmosferă.

Uneori, când sunt erupţii solare foarte puternice, aurorele se pot vedea chiar şi din România, spune Andrei Şonka.

Acum însă nu am avut parte de o erupţie foarte puternică, a fost de gradul 1 pe o scară cu 5 trepte. „Este la limita de jos, cât să discutăm despre ea”, mai spune acesta.

Andrei Şonka a spus că riscurile sunt doar pentru oamenii care se află în spaţiu, pentru cei de la suprafaţa Pământul nu vor fi probleme.

„Gândiţi-vă câţi ani aveţi, împărţiţi la 11 şi vedeţi prin câte maxime solare aţi trecut. Practic, nici n-am fi ştiut de aşa ceva, dacă Soarele nu ar fi fost observat de către astronomi”, a arătat Adrian Şonka.

Studiile au arătat că Soarele eliberează o erupţie solară extremă la fiecare 25 de ani, în medie, ultima care a lovit Pământul fiind în 1989. Atunci, furtuna a provocat întreruperi de curent în Quebec, Canada, scrie ProTV.

Această furtună care va lovi Pământul cu o viteză a propagării de 600 de kilometri pe secundă sau mai mult de 2,1 milioane de km pe oră.

Acest lucru ar putea duce la apariţia unei furtuni geomagnetice de clasa G1 pe Pământ. Efectele acestei furtuni pot duce la „slăbirea reţelei electrice”.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”