Astronauţii chinezi au ajuns la staţia spaţială Tiangong - VIDEO

0
Publicat:

Astronauţi chinezi au sosit miercuri la staţia spaţială Tiangong, unde au efectuat primul transfer de echipaj pe orbită al Chinei, a anunţat agenţia de presă chineză Xinhua, relatează AFP.

Astronauţii vor rămâne şase luni în spaţiu. FOTO: Captură Video/ YouTube

Cei trei astronauţi au decolat la bordul unei rachete Long March-2F la 23:08, ora locală (15:08 GMT), de la Centrul Spaţial Jiuquan, în deşertul Gobi, a anunţat agenţia de presă chineză care citează Agenţia Spaţială Chineza pentru zborurile cu echipaj (CMSA), potrivit Agerpres. 

Astronauţii, trei bărbaţi, vor rămâne şase luni în spaţiu.

Sonda spaţială a acestei misiuni, Shenzhou-15, care îi transporta pe veteranul Fei Junlong, precum şi pe astronauţii Deng Qingming şi Zhang Lu, aflaţi la primul zbor spaţial, s-a andocat cu succes la staţie miercuri dimineaţa, a declarat CMSA, citată de Xinhua.

Ei s-au alăturat apoi altor trei astronauţi care se află la bordul staţiei spaţiale Tiangong de la începutul lunii iunie.

Fei Junlong, în vârsta de 57 de ani, se întoarce în spaţiu la 17 ani după ce a comandat misiunea Shenzhou-6 în 2005.Obiectivele principale ale misiunii sunt „realizarea primului transfer de echipaj pe orbită, instalarea (...) de echipamente şi facilităţi în interiorul şi în afara staţiei spaţiale şi efectuarea de experimente ştiinţifice”, a indicat purtătorul de cuvânt al CMSA, Ji Qiming.

Misiunile spaţiale cu echipaj uman ale Chinei au debutat în 2003 când un fost pilot de vânătoare, Yang Liwei, a fost trimis pe orbită într-o capsulă mică de culoarea bronzului, Shenzhou-5, devenind astfel prima persoană din această ţară care a ajuns în spaţiu şi un erou pentru milioane de chinezi.

Staţia spaţială reprezintă totodată o mărturie a creşterii influenţei şi încrederii Chinei în eforturile sale spaţiale şi o provocare la adresa superiorităţii SUA în domeniu, după ce au fost izolată de ISS şi după ce SUA a interzis prin lege orice colaborare, directă sau indirectă, între agenţia spaţială americană şi China, notează Reuters.  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă