5,4,3,2,1,1. Intrarea în anul 2017 va fi întârziată cu o secundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele care utilizează Timpul Universal Coordonat (UTC) urmează să adauge o secundă intercalată la trecerea dintre ani, sâmbătă seara, pentru a corecta un decalaj între timpul standardizat şi ceasurile atomice cauzat de neregularităţile vitezei de rotaţie a Pământului, relatează BBC News.

Astfel, pe 31 decembrie va fi înregistrată ora 23:59:60, înainte de a se schimba ziua şi, implicit, anul începând cu ora 0:00. 

Secunda în plus, denumită şi secundă bisectă, a fost anunţată de Serviciul Internaţional de Sisteme de Referinţă şi Rotaţie a Pământului din Franţa, organismul mondial care verifică acurateţea timpului standardizat în contrapunere cu viteza de rotaţie a Pământului.

„Ceasurile atomice sunt de un milion de ori mai bune în ceea ce priveşte măsurarea timpului decât rotaţia Pământului, care fluctuează în mod neregulat. Secundele bisecte sunt necesare astfel pentru a preveni decalarea timpului măsurat, care deşi este infimă – ar fi nevoie de 1.000 de ani pentru acumularea unei ore de diferenţă – ar putea duce la situaţia în care, dacă nu este corectat, ceasurile ar arăta prânzul înainte de a răsări Soarele” a declarat Peter Whibberley, cercetător la Laboratul Naţional de Fizică din Londra.

Practic, numărătorile inverse care se doresc a fi exacte la trecerea dintre ani ar trebui să adauge astfel încă unui „1”, pentru a marca secunda adăugată 

Este pentru a 27-a oară când o secundă bisectă este adăugată UTC-ului, ultima astfel de corectare având loc la finele zilei de 30 iunie 2015. Secundele bisecte sunt adăugate întotdeauna în ultimele zile ale lunilor iunie şi decembrie. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”