Statele europene au început să suspende ratificarea ACTA. Va face şi România acest lucru?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei state europene (Cehia, Polonia, Slovenia) au decis să suspende ratificarea Tratatului Comercial împotriva Produselor Contrafăcute (ACTA), urmând să analizeze mai bine subiectul.

Cehia este cea mai recentă ţară care a anunţat suspendarea proiectului, premierul Petr Necas afirmând că va analiza subiectul pentru a lua o decizie ulterioară. Primul ministru polonez a declarat şi el, în cadrul unei conferinţe, că ratificarea ACTA este suspendată, cerându-şi scuze pentru lipsa consultării publice înainte ca polonia să semneze acordul.

Şi reprezentanţii Sloveniei şi-au cerut scuze public pentru că au semnat ACTA fără să analizeze prevederile legii, ambasadorul sloven din Japonia, Helena Drnovsek Zorko cerându-le celor care protestează împotriva ACTA să iasă în stradă şi în numele ei. „Nu am acordat suficientă atenţie problemei. Pur şi simplu nu pot împăca acordul pe care am fost instruită să-l semnez cu convingerile mele civice", a spus aceasta.

Se pare că reacţiile liderilor europeni au venit ca urmare a protestelor care au avut loc în mai multe state. Majoritatea protestatarilor sunt de părere că ACTA este „o atingere la adresa libertăţii şi democraţiei“.

Tratatul a fost semnat de ţările europene Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Lituania, Letonia, Bulgaria, Cehia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia, Spania, Grecia, Italia, Suedia, Ungaria, Irlanda şi Marea Britanie, dar şi de alte state din lume, precum Australia, Japonia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Canada, Noua Zeelanda şi SUA.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi