Specii care „atacă“ după decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Speciile care provin din alte habitate dăunează ecosistemelor

Animalele şi plantele ­care provin din habitate naturale străine se dovedesc „dăunătoare“ abia la câteva decenii după ce au ajuns într-un anumit ecosistem. Aceasta este concluzia unui studiu recent făcut de cercetătorii europeni, relevă Reuters.

Speciile care au pătruns în alte habitate decât cele de provenienţă înlocuiesc vieţuitoarele specifice locului, iar oamenii de ştiinţă estimează că această situaţie implică anual costuri de 12 miliarde de euro numai la nivelul Europei. Studiul a luat în calcul efectele produse în 28 de ţări europene de diverse specii de plante şi animale, printre care ambrozia americană, gâştele canadiene şi căprioara japoneză.

Cercetătorii spun însă că insectele şi păsările sunt vietăţile care ajung cel mai rapid în noi habitate, mobilitatea acestora jucând un rol-cheie. Chiar dacă şi alte specii invadează diverse ecosisteme, acestea nu reuşesc să se înmulţească suficient de repede pentru a le pune în pericol, astfel că nu pot fi considerate „specii invazive".

Cercetătorii consideră că autorităţile europene trebuie să ia măsuri pentru a controla populaţiile de specii invazive, dar şi numărul animalelor şi plantelor care nu sunt specifice locului, chiar dacă acestea din urmă nu au ajuns să dăuneze încă ecosistemelor. În plus, încălzirea globală conduce la redistribuirea speciilor.

„Temperaturile în creştere ar putea accelera răspândirea speciilor invazive, fenomen încă ţinut în frâu de clima actuală", a afirmat profesorul Stefan Dullinger de la Universitatea din Viena, Austria. ; Andreea Romanovschi

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"