Sfârşitul lumii nu vine în 2012: Omenirea va mai rezista 16 milioane de ani, spun cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa pe Pîmânt dispare la fiecare 27 de mil. de ani! Până la următoarea extibcţie mai sunt 16 milioane de ani. Concluzia aparţine unor cercetători de la Universitatea din Kansas şi Institutul Smithsonian din Washington.

În anii '80, cercetătorii credeau că dispariţiile regulate ale vieţii de pe Pământ ar putea avea legătură cu o stea pitică întunecată, care se presupune că ar orbita Soarele la o distanţă de 1-2 ani lumină, numită Nemesis. Teoria susţinea că, la fiecare 27 de milioane de ani, steaua Nemesis trece prin Norul lui Oort, trimiţând în sistemul solar o ploaie de asteroizi de mari dimensiuni.

Cercetătorii susţin că Norul lui Oort, care se află la aproape un an lumină faţă de Soare şi care este format din praf şi gheaţă, ar fi cauza formării cometelor care traversează sistemul solar.



Care sunt cauzele extuincţiei ciclice

În prezent, oamenii de ştiinţă nu mai cred că orbita stelei Nemesis are vreo legătură cu extincţia ciclică a vieţii pe Terra, deaorece ea s-a modificat de-a lungul timpului.

Ultima catastrofă de asemenea proporţii a avut loc acum 11 milioane de ani, când 10% din viaţa de pe Pământ a fost distrusă. Astfel, omenirea mai are între 6 şi 16 milioane de ani până la următoarea extincţie.

Un comitet internaţional alcătuit din 41 de oameni de ştiinţă au analizat o serie de studii efectuate în ultimii 20 de ani, încercând să confirme cauza extincţiei din Cretacic-Terţiar (KT), care ar fi creat un "mediu diabolic", în urmă cu 65 de milioane de ani, ce a cauzat dispariţia a peste jumătate din totalul speciilor de pe planetă. De altfel, prăbuşirea unui asteroid uriaş pe Pământ este singura explicaţie plauzibilă pentru dispariţia dinozaurilor, potrivit oamenilor de ştiinţă, care au încercat să se pună de acord în privinţa acestei teorii.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate