Scrisoare rară, trimisă de pe Titanic, care descria călătoria drept „liniştită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plicul în care a fost introdusă scrisoare a rămas intact, în ciuda condiţiilor în care a fost ţinut

O scrisoare rară, scrisă cu câteva ore înainte de marea tragedie de pe Titanic, a fost licitată în acest weekend. Rândurile unei mame arată cum se vedea situaţia pe vas înainte de ceea ce urma să devină o catrastrofă.

„Azi-dimineaţă, eu şi Eva ne-am dus la biserică. Ea a cântat atât de tare, este foarte curajoasă”, scria Esther Hart, din biblioteca vasului Titanic, referindu-se la fiica ei în vârstă de 7 ani atunci.

„Marinarii spun că am avut parte de o călătorie liniştită până acum. Nu a fost nicio furtună, dar Dumnezeu ştie ce va fi când va avea loc una. Întinderea asta de apă, fără pământ în zare şi vasul care se clatină de pe o parte pe alta, toate acestea sunt minunate (sic!)”, scria Esther. 

Cuvintele femeii au fost aşternute pe hârtie doar cu câteva ore înainte de tragedia ce avea să marce secolul trecut. Mama acesteia, din Anglia, aştepta veşti de la fiica ei despre minunata călătorie care reprezenta un început nou de viaţă. Esther, împreună cu soţul său, Benjamin, şi fiica sa, Eva, călătoreau înspre New York, de unde urmau să ia drumul Canadei, potrivit Business Insider. 

În după-amiaza din 14 aprilie, 1912, la câteva ore după ce Esther a scris scrisoarea, vasul Titanic s-a lovit de un aisberg, în Oceanul Atlantic. Peste 1.500 de oameni şi-au pierdut viaţa în tragicul accident. 

Pe scrisoare, apare un spaţiu gol, în care Eva trebuia să scrie câteva cuvinte. Copila nu a apucat decât să se semneze la finalul răvaşei. „Multă iubire şi multe săruturi de la Eva”, scria cea mică. 

Scrisoarea a fost găsită în buzunarul unei haine din piele de oaie a lui Benjanim, soţul lui Esther. Acesta a purtat haina pe punte, dar i-a oferit-o soţiei şi fiicei sale să se încălzează în barca de salvare. A fost ultimul gest de dragoste pe care bărbatul l-a oferit familiei sale, în măsura în care Benjamin Hart nu a supravieţuit. 

Esther Hart a murit în 1928, iar Eva Hart, care a murit în 1996, a devenit una dintre figurile proeminente printre supravieţuitorii de pe Titanic. Aceasta a criticat toată viaţa încercările de salvare din 1912, numind vasul „o groapă comună”.

Scrisoarea a fost prezentată în cadrul unei licitaţii, duminica trecută, în Anglia, unde a fost cumpărată pentru suma de 200.000 de dolari de către un client american. 

Obiectele care au avut legătură cu vasul Titanic s-au vândut, de-a lungul anilor, pe sume fabuloase. În octombrie 2013, un colecţionar anonim a plătit 1.5 milioane de dolari pentru o vioară la care s-a cântat pentru a linişti oamenii de pe vas. 

Citeşte şi:

Tragedia de pe Titanic, în imagini vechi de 100 de ani

Vioara de pe Titanic, expusă la licitaţie

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video