Salariul „la secret“, bun pentru psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflarea venitului pe care-l câştigă un coleg poate genera subiecte de bârfă în pauza de lucru, dar se dovedeşte un lucru periculos pentru productivitate şi pentru stima de sine.

Pe termen lung, o astfel de informaţie poate conduce la depresie, disperare şi scăderea stimei de sine, a bucuriei de a trăi în general, relevă un studiu făcut la Şcoala economică din Paris şi citat de către publicaţia „The Daily Mail".

Cercetarea susţine că angajaţii care sunt la curent cu salariile câştigate de ceilalţi colegi şi care tind să-şi compare propriile venituri cu ale acestora devin mai nefericiţi decât cei care sunt prea timizi să întrebe cât câştigă cei din jur sau pur şi simplu nu sunt interesaţi.

„Omul este un animal social, dar obiceiul lui de a se uita în permanenţă peste umăr, la ce face sau la ce i se întâmplă vecinului, îl determină să fie în permanenţă nemulţumit faţă de ceea ce are şi să constate că lumea este rânduită după criterii inegale", explică profesorul Andrew Clark, coautor al studiului publicat în „Economical Journal". Cercetarea arată că orice comparaţie are rolul de a-i face pe oamenii mai nemulţumiţi.

Mai mult, informaţiile pe care le avem despre veniturile rudelor sau ale prietenilor apropiaţi sunt „de două ori mai dureroase" decât cele referitoare la simpli colegi de muncă sau de breaslă, mai relevă studiul.

Şi asta pentru că, atunci când aflăm că un coleg de serviciu câştigă mai mult decât noi, tindem să credem că există şanse ca şi salariul nostru să crească în viitor, pe când în cazul rudelor sau al prietenilor o astfel de conexiune nu-şi mai găseşte locul.Totuşi, trei sferturi din participanţii la studiu au considerat că este important să-ţi poţi compara salariul. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două