Românii, de două ori mai pesimişti decât în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80% din români sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii lor, cu peste 10% mai mulţi decât cei care declarau acest lucru în 2006, arată un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Procentul înregistrat în România este cel mai ridicat la nivelul celor  34 de state din Europa şi Asia care au participat la studiu. La capitolul optimism în privinţa situaţiei economice, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai accentuat. Numai în jur de o cincime dintre români se aşteaptă pentru copiii lor la o situaţie mai bună decât a propriei generaţii, în pofida nivelului actual ridicat de nemulţumire, potrivit BERD. Astfel, optimismul privind viitorul a scăzut la mai puţin de jumătate din 2006 şi până în prezent.

 Reacţia românilor vine ca răspuns la greutăţile financiare cu care s-au confruntat în ultima perioadă, aproape două treimi dintre gospodăriile din România fiind afectate de criza economică. Recesiunea a avut un impact major asupra a peste 70% din populaţia de vârstă mijlocie (40-59 ani) şi a peste două treimi din categoria cu venituri scăzute. Vârstnicii de peste 60 de ani au resimţit impactul crizei cel mai puţin, sub 50% din respondenţii din această categorie de vârstă declarând că au fost afectaţi.

Greutăţile economice au influenţat şi încrederea populaţiei în instituţiile publice. Doar 14% din români declară că au încredere în Preşedinţie, 7%, în Guvern şi 5%, în partidele politice. Jumătate dintre români vor ca Guvernul să acorde o prioritate mai mare sănătăţii, un sfert ar prefera ca autorităţile să se concentreze pe sectorul educaţiei, în timp ce 12% vor pensii mai mari.

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Cine transmite la TV meciul amical de fotbal România-Republica Moldova. Adversara tricolorilor este ciuca bătăilor în preliminariile pentru Cupa Mondială