Romania are probleme de imagine si in privinta vinurilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania devenea, la 1841, a patra tara din lume care reusea sa produca vinuri spumante. Dupa 157 de ani, Enciclopedia mondiala a sampaniei si vinurilor spumante, aparuta in Anglia si considerata cea

Romania devenea, la 1841, a patra tara din lume care reusea sa produca vinuri spumante. Dupa 157 de ani, Enciclopedia mondiala a sampaniei si vinurilor spumante, aparuta in Anglia si considerata cea mai completa publicata vreodata, nu pomeneste nici macar un rand despre Romania, desi productia din tara noastra a ajuns in unele perioade chiar si la 20 de milioane de butelii. Lucrul este cu atat mai surprinzator cu cat enciclopedia, tradusa intre timp in toate limbile de mare circulatie, este scrisa de Tom Stevenson, supranumit "Guru-ul sampaniei", in colaborare cu peste 50 de specialisti recunoscuti international. Ne vorbeste despre aceasta "eroare" dr. ing. ec. Ion Pusca - "parintele" sampaniei de Panciu. - A uitat lumea ca si romanii fac vinuri? - Pentru a fixa de la inceput locul de frunte al tarii noastre in lumea viticulturii, mentionez faptul ca putine sunt tarile care se pot bucura de o traditie multimilenara in cultura vitei de vie ca Romania. Avem Feteasca neagra, de exemplu, care se cultiva neintrerupt de pe vremea geto-dacilor. Vita de vie pe teritoriul Romaniei este de origine locala si nu a fost importata sau adusa de colonisti, ca in multe alte tari viticole ale lumii. Desigur, in ultimul secol am si importat soiuri, dar pentru completare sau experimental. La noi, cultura vitei de vie a fost si este intr-o stransa interdependenta cu istoria poporului roman. Desigur, nu putem sa cerem ca istoria viticulturii romanesti sa fie bine cunoscuta de toata lumea, dar avem, totusi, pretentia ca situatia actuala a viticulturii si oenologiei noastre sa fie prezentata conform realitatii. - Si care este situatia actuala a viticulturii si oenologiei romanesti? - Sa luam statistica prezentata in iunie, la Viena, in cadrul congresului Oficiului International al Viei si Vinului, organizatie care reuneste toate tarile viticole. Cu cele 239.000 de hectare de vita de vie, Romania ocupa locul 9 intre cele peste 50 de tari cultivatoare. Deci, chiar daca nu ar fi cunoscut traditia viticola a tarii noastre, numai faptul ca ne situam pe acest loc ar fi trebuit sa atraga atentia autorului Enciclopediei sau a unuia din impresionantul sau colectiv de colaboratori sa fi incercat sa se documenteze cu privire la producerea vinurilor spumante in tara noastra. - De ce este atat de importanta aceasta Enciclopedie? - Cartea, editata in Marea Britanie, este considerata o lucrare de referinta in domeniul vinurilor spumante si a fost tradusa integral in principalele limbi de circulatie internationala. Intitulata "Christie's World Encyclopedia of Champagne & Sparkling Wine", lucrarea este tiparita in conditii grafice de exceptie, pe un format foarte mare. Autorul sau, Tom Stevenson, este un profesionist recunoscut international. Este directorul unei rubrici consacrate vinurilor spumante la cunoscuta revista englezeasca "Wine Magazine" si colaborator la diverse publicatii de specialitate din Marea Britanie si Franta. A obtinut 22 de premii, din care 13 numai in domeniul vinurilor spumante. Englezii il numesc "Guru-ul sampaniei". De asemenea, Enciclopedia are peste 50 de coautori, specialisti din mai multe tari. Numai ca lucrarea, asa-zis "cea mai completa" a tarilor producatoare, nici macar nu aminteste de Romania. - Cat de grava este aceasta omisiune? - In 1841, la Iasi, profesorul Ion Ionescu de la Brad a preparat primul vin spumant romanesc. Dupa francezi (1544), ucraineni (1799) si nemti (1826), cronologic, suntem deci pe locul patru. S-au obtinut apoi vinuri spumante in 1862 - Timisoara, 1870 - Cluj, 1880 - Azuga, 1884 - Braila, 1913 - Bucuresti, 1926 - Focsani, 1959 - Alba Iulia, 1968 - Panciu, 1971 - Simleu Silvaniei, 1974 - Bucium. Ca dovada a calitatii produselor noastre, din anii '60 suntem si exportatori. Dar nimic din toate acestea nu se regasesc in Enciclopedie. Cred ca Romania este singura tara producatoare care lipseste. E revoltator. Noi facem vinuri spumante de peste un secol si jumatate - in carte sunt prezentate tari fara nici o traditie in domeniu: Zimbabwe, care produce din 1975, Anglia (1976), Israel (1980), India (1986), Kenya (1992), Olanda (1994), Malta (1995) sau China (1997). - Cum poate fi indreptata aceasta "eroare"? - Foarte greu. Ar trebui editata o noua lucrare, "revazuta si adaugita", care apoi sa fie tradusa ca si prima editie. Ideea este insa ca prin toate mijloacele (ambasade, ministere, agentii) sa informam mai bine organismele internationale, iar atunci cand constatam o prezentare defectuoasa a Romaniei, sa intervenim imediat. Ca oenolog care am lucrat si am studiat aproape o viata in domeniul vinurilor spumante, consider ca, in cazul de fata, ni s-a facut o teribila nedreptate. Si nu numai atat: "eroarea" poate avea pentru Romania consecinte grave in lumea comertului mondial de vinuri.