Râsul, medicament împotriva durerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când râdem împreună cu prietenii, creierul eliberează în corp o serie de substanţe care ameliorează durerea, arată noi studii de specialitate.

Deşi se cunoşteau efectele benefice ale râsului, până acum, scrie publicaţia livescience.com, nu a putut fi făcută o legătură directă între această activitate şi eliberarea endorfinei. „Suntem de părere că, datorită efectelor pozitive pe care le are endorfina asupra organismului, râsul are un rol atât de important în vieţile noastre", a declarat profesorul Robin Dunbar, de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie).

Oamenii de ştiinţă au făcut mai multe teste pe voluntari prin care au urmărit să demonstreze că râsul provoacă eliberarea substanţei, iar cei care râd suportă mai bine durerea. În primul rând, ei au verificat câtă durere pot îndura voluntarii, după care i-au pus să urmărească materiale umoristice (episoade din „Mr. Bean" şi „Prietenii tăi") şi au testat din nou pragul de durere la care pot ajunge.

Fiind o activitate socială - este de 30 de ori mai probabil să râdem când suntem cu prietenii decât atunci când suntem singuri -, participanţii au fost testaţi în ambele variante. Rezultatele au arătat că abilitatea participanţilor de a tolera durerea a crescut cu 10% după ce au râs copios timp de 15 minute. Şi celor care s-au distrat singuri le-a crescut nivelul de toleranţă, dar mai puţin. „Râsul provoacă eliberarea endorfinei", au concluzionat specialiştii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate