Raport McAfee: Telefoanele cu Android, din ce în ce mai atacate de viruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefoanele cu Android sunt mai sigure acum, datorită aplicaţiei Lockguard

Smartphone-urile care funcţionează cu sistemul de operare Android sunt din ce în ce mai des ţintele viruşilor.

Cel mai „atacat" sistem de operare ale telefoanelor este Android, iar numărul utilizatorilor afectaţi este în continuă creştere, se arată în raportul McAfee pe trimestrul al-III-lea. Numai în această perioadă analizată s-a înregistrat o creştere a atacurilor de 37% faţă de trimestrul anterior, ceea ce face ca anul 2011 să fie cel mai „aglomerat" din istorie în ceea ce priveşte răspândirea viruşilor. Per total, numărul atacurilor la telefoane a crescut cu 76%.

America şi Europa, ţinta viruşilor

Predicţiile pentru ultimul trimestru al anului nu sunt deloc îmbucurătoare. Dacă la sfârşitul lui 2010, reprezentanţii McAfee au presupus că vor exista aproximativ 70.000 de softuri infectate (malware) până la sfârşitul lui 2011, acum se aşteaptă să existe cel puţin 75 de milioane.

Conform aceluiaşi raport, Europa şi Orientul mijlociu reprezintă o a doua ţintă pentru rău intenţionaţi, cu 22,8% din atacuri de securitate, după America de Nord cu 65,8%.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar