Psiholog: Părinţii pot remodela ADN-ul copiilor. Fiecare cuvânt generează reacţii neurochimice în creierul acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul Laura Cojocaru susţine că nu există minte şi corp ca unităţi separate, independente. Acesta sunt legate indisolubil, iar gândurile pe care le gândim şi activitatea minţii determină sănătatea şi expresia ADN-ului nostru.

psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că viaţa înseamnă vibraţie şi frecvenţă, iar nimic din tot ceea ce noi cunoaştem nu se odihneşte, totul se mişcă, totul vibrează. “Baza fiecărei stări de spirit şi a materiei, inclusiv a condiţiilor de boală sau de sănătate, este starea lor primară de vibraţie. Îmbunătăţirea vibraţiei tale interioare, care este „punctul de atracţie” pentru experienţele din viaţa ta, este cheia strălucirii, abundenţei şi bucuriei. Însăşi viaţa pe care o trăim este o reflectare a propriei noastre esenţe vibraţionale. Ceea ce credem, simţim şi vorbim, este ceea ce vom crea ca experienţă concretă.
   
Baza pentru sănătatea noastră fizică este legată de energie. Cercetările în câmpurile energetice vibraţionale au explodat în noua ştiinţă a epigeneticii. Informaţiile colectate ne încurajează să abandonăm convingerile învechite că suntem victime ale codurilor genetice predeterminate. Acesta explică modul în care percepţiile asupra mediului nostru interior şi exterior ne modelează biologia şi comportamentul şi ne fac stăpâni pe propriile noastre vieţi.
„Una dintre cele mai impresionante descoperiri din ştiinţa epigeneticii este că cuvântul vorbit poate influenţa modul în care ADN-ul nostru instruieşte informaţiile către celulele noastre, afectându-ne în mod direct sănătatea, vibraţia şi bunăstarea. Este remarcabil faptul că expresia noastră ADN poate fi reprogramată prin vorbirea umană. Principiul legii atracţiei afirmă că ceea ce gândim şi simţim atrage aceeaşi vibraţie înapoi la noi. Cuvintele şi gândurile din spatele lor emit frecvenţe, astfel că, ceea ce vorbim sau gândim atrage spre noi materializarea aspectelor respective. Aceste rezultate ne influenţează sănătatea, relaţiile, finanţele, împlinirea obiectivelor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, specialistul afirmă că fiecare cuvânt pe care îl rostim generează reacţii neurochimice în creierul nostru, care direcţionează energia, gândurile şi creează experienţe în conformitate cu imaginile şi sentimentele care se potrivesc cu cuvintele. Receptorii ADN citesc acest câmp energetic în termeni de frecvenţe şi răspund în consecinţă comunicând celulelor noastre funcţii comportamentale de instruire. Cum gândim, ce spunem şi cum acţionăm, determină modul în care ne percepem şi trăim experienţele vieţii. Putem alege conştient şi proactiv să ne modelăm utilizarea cuvintelor şi a propoziţiilor la o frecvenţă vibraţională aliniată cu valori şi principii de viaţă pozitive şi îndreptate către evoluţie, echilibru, iubire, acceptare, încredere etc.


„Modelarea cuvintelor utilizate presupune un limbaj pentru a crea noi realităţi plăcute şi este o abilitate ce poate fi învăţată şi îmbunătăţită prin practică. Alegerea cuvintele utilizate ne poate schimba direcţia vieţii într-un moment şi ne poate propulsa spre noi perspective. Realizarea faptului că starea noastră mentală vibraţională poate fi schimbată sau transmutată prin alegerea cuvintelor, ne permite să avem un cuvânt de spus asupra destinului nostru. Vorbirea din inimă creează o cale directă de înaltă frecvenţă care ocoleşte ego-ul şi merge direct în comportamentul nostru conştient. Alegând în mod conştient cele mai puternice cuvinte cu frecvenţe mai mari, creem armonie, echilibru şi bunăstare, iar experienţele noastre vor reflecta Bucurie şi Prosperitate. Propoziţiile care conţin nu, nu pot, nu este, nu există, niciodată, nu o să, nu pot să, nu voi putea, nu ar trebui, nu aş putea, nu sunt capabil(ă,) pot fi restructurate folosind cuvinte pozitive, clare şi de susţinere care promovează o frecvenţă care ne îmbunătăţesc bunăstarea interioară. Acest lucru va încuraja comportamente armonioase şi răspunsuri positive şi ne va transforma viaţa, dându-i un sens de împlinire şi recunoştinţă”, declară psihologul român Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Stabilirea obiectivelor dorite, presupune doar jumătate din ecuaţie. Practicarea alegerii conştiente este cheia deblocării puterii noastre depline de manifestare. Schimbarea activă şi conştientă a limbajului nostru comun de utilizare a cuvintelor va determina rezultatele dorite.
„Gândim, vorbim şi scriem folosind cuvinte. Cuvintele sunt elementele de bază ale vieţii noastre. Limbajul este incontestabil un cadou şi, ca singură specie care are acest instrument la dispoziţia noastră, avem responsabilitatea de a-l folosi în mod conştient. Este bine să alegem cuvinte care creează imaginea a ceea ce dorim să obţinem în viaţă. Conştiinţa colectivă sau starea de conştientizare care ne conectează pe toţi este determinată în primul rând de gândurile şi energia noastră. Haosul pe care îl vedem din exterior are originile în mintea noastră şi devine o realitate datorită acţiunilor pe care le-am întreprins în mod colectiv pe baza acestor gânduri. Când lucrăm împreună pentru a atinge un obiectiv comun şi coexistăm mai degrabă decât să concurăm, lumea noastră se va schimba. Dacă ne dorim o lume mai bună, este important ca ea să înceapă cu adevărat cu noi înşine”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS